MAICA DOMNULUI, OCROTITOAREA VECHII CATEDRALE EPISCOPALE DIN MUNICIPIUL GIURGIU

În Duminica a IX-a după Rusalii, la data de 14 august 2022, în ziua de dinaintea Praznicului Adormirii Maicii Domnului„, Sfânta și Dumnezeiască Liturghie a fost săvărșită de Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului, Preasfinţitul Părinte Episcop Ambrozie, înconjurat de un sobor de preoți și de diaconi, la vechea Catedrală Episcopală din municipiul Giurgiu, ce are hramul istoric „Adormirea Maicii Domnulu.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Preafințitul Părinte Dr. Ambrozie a vorbit despre importanţa deosebită pe care o are Maica Domnului în iconomia mântuirii şi despre frumuseţea duhovnicească a acestui mare praznic al creştinătăţii: Adormirea Maicii Domnului.

La momentul rânduit s-au împărtășit foarte mulți credincioși, după care, toți cei prezenti au primit iconițe și ultimul număr al Revistei „Familia Ortodoxă”.

        Vechea Catedrală Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Giurgiu a fost construita între anii 1847 – 1851, pe locul unei foste biserici semiîngropate care a existat în timpul stăpânirii otomane. În prezent aceasta reprezintă un important reper duhovnicesc pentru toți credincioșii din Episcopia Giurgiului.

Emil PĂLĂNGEAN