TEATRUL, CA O ŞCOALĂ- Robert POIANĂ: Pentru mine „acasă” este acolo unde este nevoie de mine. Aceste cuvinte m-au adus la Giurgiu

 *Teatrul este despre profunzime iar noi traim într-o eră a superficialităţii

* Ne plangem că nu ştim ce mai este empatia dar privim totul printr-un ecran rece

*Teatrul din Giurgiu este pe un drum foarte bun in acest moment. Are probabil cea

mai tânără echipă din tara, dar una cu actori dornici sa munceasca si sa evolueze

• Poiană Mihai Robert- Născut 15.09.1986 în Drobeta Turnul Severin. A absolvit Liceul a“Domnul Tudor” din Drobeta Turnul Severin, in 2004- Matematică Informatică apoi a absolvit Facultatea de Arte Spectacolului – Actorie la Universitatea “Spiru Haret” București, clasa prof. univ. Constantin Codrescu, conf. univ. Vlad Rădescu și asist. univ. Sorin Dinculescu, in anul 2011.

• A colaborat, de-a lungul carierei, cu Teatrul „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, cu Teatrul Masca din București, în spectacolele montate de Mihai Mălaimare (2012-2017). Din ianuarie 2018 începe colaborarea cu Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu unde lucrează cu regizori precum Mircea Crețu, Mihaela Rădescu, Mihai Panaitescu, Michele Modesto Casarin, Felix Crainicu, Ioan Cretescu, Antonella Cornici, Cosmin Creţu.

• Membru fondator “Breasla Actorilor” companie de teatru independent

• A colaborat cu diverse companii de teatru independent: Teatrul Vasilache, Teatrul Nou, Breasla Actorilor.

• Robert Poiană, este Dumnezeu un mare artist?

• Cu siguranţă Dumnezeu este un mare artist! Dacă privim totul in jurul nostru, vedem atentia la detalii cu care a lucrat si perfectiunea pe care a obtinut-o. Artistul tinde să atinga perfectiunea si este rolul sau sa il descopere pe Dumnezeu.

• …Şi totuşi mai este loc şi pentru actori! Ce îţi place mai mult la meseria pe care ai ales-o?

• Da, este loc şi pentru actori si cu siguranta o să mai fie. Omul a spus mereu povesti si a simtit mereu nevoia de a spune povesti. Teatrul sau actorul a aparut inca din vremea primitiva, cand omul primitiv, in jurul focului, isi povestea victoriile asupra naturii. Asta cred ca imi place mult la meseria asta, sa spun povesti cat mai bine si cât mai captivante, pentru distractia si plăcerea altora. E un sentiment unic să poti să răpesti spectatorul, timp de o ora sau doua, din viata lui cotidiana si sa il aduci alaturi de tine in poveste. Am avut multi spectatori care dupa spectacol mi-au spus : „Multumesc, nici nu mi-am dat seama ce nevoie aveam să ma deconectez”. Concluzia este ca e nevoie de actor.

• Are şi părţi mai puţin plăcute meseria de actor?

• Da, normal ca are, ca orice meserie pana la urma, dar atunci cand iti faci cu pasiune meseria ele sunt mai usor de trecut. Actorul este si el om si intampina si el parti neplacute si are toate problemele existente, dar ele trec pe scena iar schimbul de energie dintre actor si public vindecă orice. Această apreciere a publicului face artistul sa fie precum pasarea Phoenix, oricat de greu este, la final– adica la aplauze, renaste si primeste energie să treca peste orice obstacol, asa ca partile neplacute sunt uitate si sterse cand simti aprecierea publicului. Tot asa, spectacol dupa spectacol, mergem inainte, depasind toate obstacolele

• Am cunoscut mulţi actori tineri care au trecut pe la Teatrul Masca. Ce are aparte acest teatru?

• Este un loc special care deschide de multe ori usa tinerilori actori, mai ales celor care vor sa descopere si sa aprofundeze mijloacele de expresie. Mijloacele de expresie sunt baza pentru orice actor, fară o bază solidă e greu sa construiesti. Am invatat foarte multe lucruri acolo, mai ales despre corpul nostru, cum il putem folosi, activa, cum putem sa transmitem, cu un gest, o fraza chiar si un sentiment. E un loc unde se munceste foarte profesionist si se transpira mult, asta poate sa sperie uneori. Eu am colaborat acolo timp de 6 ani si am invatat enorm. Am avut ce fura acolo. E singura meserie in care poti fura cat vrei mai ales cand ai de la cine. Am gasit acolo actori, adevarate bănci de teatru, care nu doar că m-au lăsat să iau, dar mi-au si bagat in plasa. Vorbesc aici despre actori precum Mihai Malaimare, Ana-Maria Pislaru, Sorin Dinculescu.

Cred ca am construit acolo o baza solida si am capatat foarte multa incredere in mine si

abilitatile mele. In aceasta perioada m-am indragostit iremediabil de teatru.

• Eşti membru fondator al companiei de teatru independent “Breasla Actorilor”. Care sunt cele mai frumoase proiecte realizate acolo?

• Cand vine vorba de copilul tău, … e frumos indiferent cum e el. Acolo toate proiectele au fost frumoase sau au avut fiecare o importanţă anume. Primul proiect „Mersul Trenurilor” a fost cel care a dat speranta, un proiect construit cu multa dragoste si buget zero, dar care a atins multi spectatori. „Wanted” este un alt proiect foarte interesant, la care ne-am construit singuri scena, adică pe langa actori am fost si tamplari– un experient si un sentiment special, o legatura aparte cu spectacolul.

Dar, cele mai frumoase proiecte eu sper să vina in viitor, acum pregatim ceva pentru

luna decembrie, abia astept si va astept la „Arta comediantului”.

• Mulţumesc, am să vin! “Caragiale e de vină”, de Matei Vişniec s-a jucat anul acesta acolo unde te-ai născut- la Drobeta Tr. Severin. Ai avut emoţii aparte?

• A fost o experienta cu emotii, da! E altceva să joci acasă. Pentru mine a fost prima data cand, dupa 12 ani ca profesionist, jucam acasa. Am jucat sigur peste 800 de spectacole pana la aceasta reprezentatie, dar emotiile au fost prezente cu intesitate mărită. Au fost in sala profesorii mei, prietenii mei– cei care m-au sustinut atunci cand eu spuneam ca vreau sa fiu actor si acum era ocazia sa arat ce am invatat dupa 18 ani de cand am plecat in misiunea mea. A fost un succes si o seară de tinut minte.

• Unde este acasă pentru tine, ca actor?

• Acasa e locul unde petreci foarte mult timp, adica sala de repetitie, scena. Ma consider un norocos si un magnat pentru ca asa am mai multe case. Pentru mine acasă este acolo unde este nevoie de mine. Aceste cuvinte m-au adus la Giurgiu. …„Magia teatrului, ne imaginam că avem case, da n-avem”…

• De la începutul lui 2018 eşti prezent pe scena teatrului Tudor Vianu. Cum te-a primit echipa de atunci?

• Mă bucur sa fiu parte din aceasta echipa si am fost primit cu multa caldura din prima zi. Am intrat in paine foarte repede si am avut un volum mare de informatie care a venit buluc peste mine iar colegii m-au ajutat, au avut rabdare cu mine si m-am adaptat foarte bine. Suntem o echipa tanara, unita si eu cred că de o calitate umană deosebită.

• Vorbeşte-ne despre cele mai mari reuşite ale tale, aici, la Giurgiu.

• Aici nu stiu ce sa raspund exact, probabil te referi la personaje dar eu consider o reusita faptul ca fac parte dintr-o echipa, ca am reusit sa avem împreuna constiinta lucrului bine facut. Consider o reusita ambitia noastra de a realiza proiecte cat mai diverse, actuale si pline de viata.

Daca vorbim despre rolurile mele, imi e foarte greu sa aleg intre ele, pentru ca imi sunt toate dragi. Cred ca am reusit in acesti ani petrecuti la Giurgiu sa creez personaje diverse si diferite si care sper ca au fost pe placul publicului Giurgiuvean. Dupa atatea spectacole facute (peste 50 ) incerc sa ma asigur că personajele mele nu seamana unul cu altul. Eu stiu ca m-am distrat foarte tare alaturi de publicul giurgiuvean in spectacole ca Regatul femeilor, Amor cu repetitii, Ce vraji a mai facut nevasta mea si altele.

• … Iar eu ştiu că ai cochetat şi cu regia de teatru. E mai important regizorul, actorul sau dramaturgul?

• Da, am avut parte si de această experienta interesanta, de a sta de cealalta parte a reflectoarelor. Am fost asistent de regie la spectacolul „Draci” de Massimiliano Nugnes, unde am creat impreuna probabil prima tragi-comedia dell’arte din România, pe baza unui text original scris de el. O experienta foarte frumoasa si un spectacol putin altfel din care acum fac parte si ca actor.

Eu consider echipa cel mai important lucru in teatru. Este important ca toată lumea sa creadă in proiect, nu doar regizorul sau dramaturgul. Un regizor fara o echipa de actori nu poate reda pana la capat ideea dramaturgului, asa ca trebuie gasit acest echilibru prin munca de echipa.

• Care să fie cel mai reuşit rol al tău?

• Am facut multe roluri in timp, nu pot sa spun care a fost mai reusit dar au fost multe roluri care au adus provocari mari si pe care am reusit sa le trec. Cred ca unul din cele mai reusite roluri care a prins publicul de fiecare data a fost Alistar Spenlow, un rol micut dar care avea succes la public. Tin minte, jucam la Iasi la ateneu era sala plina iar la fiecare intrare in scenă, cum spuneam ceva publicul exploda in ras iar undeva spre finalul spectacolului doar apaream in scena fără să zic nimic si publicul deja radea anticipativ, dar eu zic ca aici e tot meritul echipei ,care a functionat ca un ceas.

• Ce rol mare aştepţi?

• Nu am cerut roluri niciodata si am raspuns la orice provocare– sunt mereu acolo unde e nevoie de mine. Cred ca functioneaza invers la mine. Cand am dat admiterea la UNATC, in 2004, am picat cu brio la ultima etapă, cu monologul lui Romeo iar atunci am zis ca sigur nu o sa joc vreodata Romeo. Dar uite ca nu a fost asa si in 2014 am ajuns sa joc chiar rolul pe care nu il doream chiar deloc. Am facut o treaba buna pana la urma si era cu siguranta un spectacol unic si extrem de interesant si incarcat emotional.

Imi doresc, e adevarat, sa joc un rol mare intr-un spectacol musical. Consider genul asta de spectacol cel mai complex si care foloseste toate abilitatile actorului, canto, miscare si precizie. In 2011, cand am dat licenta, am fost poate singurul student din anul meu care s-a prezentat cu un moment din musicalul „The Producers” . Trebuie sa recunosc ca mi-as dori asta si chiar la Giurgiu. Cred ca avem o echipa bine pregatita, pe partea de sunet nu suntem chiar zero …

• Încotro se îndreaptă teatrul românesc?

• Teatrul românesc are si el aceeasi problemă pe care o are teatrul in toata lumea. In general teatrul este in conflict cu lumea noastră de astazi, teatrul este despre profunzime iar noi traim intr-o era a superficialităţii. De aici apar problemele, pentru ca nu acordam cu adevarat timp pentru a intelege unele lucruri ci trecem repede peste sau ascundem. Teatrul iti pune intrebari despre propria conditie. Teatrul a fost si o sa fie o oglinda a societatii. Ne plangem ca nu stim ce mai este empatia dar privim totul printr-un ecran rece. Vorbim tot timpul despre dezvoltare personală dar uitam sa mergem la teatru, locul unde schimbul de energie si sentimente intre oameni se petrece continuu. Creierul nostru reactionaza altfel cand vede ceva pe viu, nu printr-un ecran.

• Dar cel din Giurgiu?

• Teatrul din Giurgiu este pe un drum foarte bun in acest moment. Are probabil cea mai tanara echipa din tara dar una cu actori dornici sa munceasca si sa evolueze. Eu unul ma consider un tanar inca, dar cu experienţă, dupa aproape 60 de productii teatrale nu pot sa mai spun ca sunt un debutant. Cred ca putem face multe si cred ca am demonstrat asta deja iar noi simtim ca limita e la cer pentru noi.

• Ce aştepţi de la publicul giurgiuvean?

• În primul rand, vreau ca publicul giurgiuvean sa vina sa ne vada. Sa ne cunoasca si mai ales sa nu ne disconsidere pentru ca noi „nu suntem nume”. Suntem tineri, bine pregatiti si iubim foarte mult meseria asta. Eu ii invit cu drag sa vina si sa vada cu ochii lor. Multumesc tuturor celor care ne calca pragul si ne lovesc cu aplauze.

• noiembrie 2022- un intervu de Gelu BREBENEL