CARP Giurgiu intră în lumea spectacolului teatral, pregătind o comedie
Clubul Social al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Giurgiu s-a îmbogățit cu o trupă de teatru pentru amatori și lucrează deja la punerea în scenă a unei comedii. Șapte actori, ajutați de sufleorul echipei și mai ales de regizorul și inițiatorul “Trupei de teatru a seniorilor”- Mihai Răboj, au repetat astăzi citind textul piesei “Acheta echipei speciale”. Repetiția a fost planificată cu public, primele rânduri ale sălii fiind ocupate de membri ai CARP, însoțiți de președintele Sever Nițulescu. Scopul întâlnirii a fost, pe de o parte, prezentarea trupei și a proiectelor acesteia dar și un exercițiu teatral planificat, privind “aclimatizarea” actorilor, care au repetat pentru prima oară în fața publicului.
Deocamdată repetiția trupei înființate pe 4 aprilie este doar la nivelul lecturării textului scris de Mihai Răboj, care a apreciat că intenționează să planifice premiera comediei pe 1 octombrie, când se sărbătorește Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, mai bine spus Ziua Seniorilor.
Mihai Răboj este cunoscut publicului teatral giurgiuvean ca inițiator al Trupei de Teatru VALAH, trupă pentru adolescenți care, timp de ani buni a încântat publicul cu piese precum “Don Juan moare ca toții ceilalți”- de Teodor Mazilu, schițe de Caragiale sau “Cocoșelul de tablă”, comedie spumoasă de succes, pusă în scenă după textul lui Mișu Răboj.
Le dorim mult succes actorilor noii trupe și să ne revedem cât mai des pe scenele de spectacol din Giurgiu.
Gelu BREBENEL