CONTRACTUL INDIVIDUAL DE MUNCĂ PE PERIOADĂ DETERMINATĂ
Legislația muncii din țara noastră prevede, cu titlu de excepție, posibilitatea angajatorilor de a încadra personal pe perioadă determinată. De altfel, în Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transpune Directiva 1999/70/CE a Consiliului Uniunii Europene privind acordul-cadru CES, UNICE şi CEEP asupra muncii cu durată determinată (pentru informarea cititorilor să precizăm că CES – Confederația Europeană a Sindicatelor, UNICE – Uniunea Confederațiilor Industriale și Patronale din Europa şi CEEP – Centrul European al Întreprinderilor Publice sunt organizații interprofesionale cu caracter general).
În scopul evitării unor erori de interpretare și aplicare a prevederilor legale ce reglementează contractul individual de muncă pe durată determinată, în cele ce urmează vom prezenta o serie de informații utile.
Potrivit Codului Muncii, contractele individuale de muncă pe perioadă determinată pot fi încheiate în următoarele situații:
– înlocuirea unui salariat în cazul suspendării contractului său de muncă, cu excepția situației în care acel salariat participă la grevă;
– creșterea și/sau modificarea temporară a structurii activității angajatorului;
– desfășurarea unor activități cu caracter sezonier;
– în aplicarea dispoziții legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fără loc de muncă;
– angajarea unei persoane care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinește condițiile de pensionare pentru limită de vârstă;
– ocuparea unei funcții eligibile în cadrul organizațiilor sindicale, patronale sau al organizațiilor neguvernamentale, pe perioada mandatului;
– angajarea pensionarilor care, în condițiile legii, pot cumula pensia cu salariul;
– în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe.
Contractul individual de muncă pe durată determinată se încheie exclusiv în formă scrisă, cu menționarea expresă a duratei pentru care se încheie și a celorlalte elemente obligatorii specifice contractului individual de muncă pe durată nedeterminată. Contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 36 de luni.
Prelungirea contractului individual de muncă pe durată determinată este supusă unor limitări, în sensul că, între aceleași părți, se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durată determinată (contractele individuale de muncă pe durată determinată încheiate în termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată sunt considerate contracte succesive și nu pot avea o durată mai mare de 12 luni fiecare). Astfel, constatăm că prevederea expresă de a încheia cel mult 3 contracte de muncă pe perioadă determinată este aplicabilă chiar dacă perioada pe care sunt încheiate acestea este mai scurtă de 36 luni.
Persoana încadrată cu contract individual de muncă pe durată determinată poate fi supusă unei perioade de probă care diferă în funcție de durata pentru care se încheie contractul, fiind cuprinsă între 5 și 45 de zile lucrătoare.
O obligație importantă a angajatorului față de salariatul încadrat pe perioadă determinată constă în
informarea salariatului cu privire la locurile de muncă vacante sau care vor deveni vacante, oferind condiții egale cu cele ale salariaților pe perioadă nedeterminată.
În ceea ce privește cazurile de încetare a contractului individual de muncă pe durată determinată, acestea sunt cele consacrate de Codul Muncii, situația întâlnită cel mai des fiind cea în care expiră durata pentru care a fost încheiat contractul respectiv. Menționăm că în cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului titular.
Protejați-vă drepturile și respectați-vă obligațiile!
Adrian Anghel