Prioritatea de stânga
În mod ciudat, România are, de ani buni, din ce în ce mai puțini salariați și din ce în ce mai mulți studenți. Pe unde te învârți, dai de vreun student și te miri cum dracu’ se face că toți vecinii, amicii sau dușmanii sunt din ce în ce mai ocupați pentru că sunt și ei studenți…
De stai să te întrebi dacă studențeala este o modă sau un obicei, constați că problema este pusă strâmb, pentru că una e să fii student și alta să faci neapărat o facultate. De regulă, studenții adevărați merg la cursuri, la seminarii, se implică și-și tocesc mai mult sau mai puțin coatele pe băncile facultății, în timp ce ceilalți plătesc taxele trimestrial, dau șpaga de rigoare către profesorii mai pretențioși și, peste doi- trei, hai…patru ani își ridică diplomele, mândri de reușită, deși, după facultate sunt cel puțin la fel de proști ca la început. Dar asta nu mai contează din moment ce ai diplomă. Eşti prost, dar cu diplomă!
Furia diplomelor are, de fapt, la bază ideea, realizabilă la noi, că o hârtie poate ține locul cunoștințelor, ceea ce este perfect valabil. Ultimii ani de democrație au întărit și mai acerb principiul că fără pile te descurci din ce în ce mai greu, iar hârtia (diploma) salvează aparența că pilele nu contează. Cum să nu conteze dacă ai obținut diploma tot cu bani și pile!?
Exacerbarea fenomenului „o diplomă cu orice preț” poate fi întâlnită cel mai des în administrație, sub presiunea partidelor politice. Cunosc un tip care a început anul trecut o facultate în sistem IDD, toamna asta trece direct în anul trei și, cine știe, luat cu treburi nu ia seama și la primăvară își dă masteratul. Și să te ții atunci ce-i bagă el în draci pe ăia de la partid, cum le mai ia el funcțiile celor care au cinci ani de facultate, stagiatura încheiată și au și ceva ani vechime, timp în care au făcut, din greu, mai multe specializări…
Se mai constată, în același timp, un alt mare paradox, specific românilor: pe de o parte apar din ce în ce mai mulți absolvenți tineri de facultate care devin direct șomeri, pe de altă parte posturile importante sunt ocupate de „studenții” piloși și albiți, care au ținut morțiș să facă o facultate. Societatea românească produce altfel o nouă regulă- a anormalității. Un soi de prioritate de stânga într-o intersecție în care cei cu prioritate de dreapta stau și la stop. Ce înțeleg tinerii prin acest joc perfid? Că cei care s-au obișnuit să vorbească în numele oamenilor și care spun că tot ce fac este pentru români și pentru România, fac de mulți, mulți ani numai pentru ei și, dacă se mai poate, și pentru ai lor. În acest fel, tinerii dezamăgiți au ajuns să creadă în oportunism ca unică șansă, studiul și valoarea nemaiavând consistenţă. Astfel, prioritățile se inversează și tinerii care nu vor să îmbătrânească șomeri ajung să lucreze în domenii care n-au prea multe în comun cu studiile lor, mai având șansa să facă și ei o a doua facultate, dacă interesul o cere. Care facultate nu este de fapt nimic altceva decât o hârtie ce-ți oferă… prioritatea de stânga.
Gelu BREBENEL