PĂRINTELE ARSENIE BOCA A FOST COMEMORAT ÎN LOCALITATEA GIURGIUVEANĂ DRĂGĂNESCU
Părintele Arsenie Boca a fost comemorat în localitatea giurgiuveană Drăgănescu din orașul Mihăilești, cu ocazia împlinirii celor 33 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.
Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie în biserica Parohiei Drăgănescu din județul Giurgiu. Cu acest prilej, Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură despre viața și activitatea părintelui Arsenie Boca.
Părintele Arsenie Boca a fost un slujitor al sfântului altar, un adevărat propovăduitor al Evangheliei, un mărturisitor al neamului și un luptător pentru apărarea dreptei credințe.
În continuare, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru părintele Arsenie Boca, precum și pentru ctitorii bisericii trecuţi la cele veşnice.
După slujba de pomenire, Episcopul Giurgiului a oferit părintelui Petcu Lucian, parohul bisericii, cărți duhovnicești și o frumoasă icoană a Sf. Ierarh Nicolae.
La Sfanta şi Dumnezeiasca Liturghie au participat și elevi ai Seminarului Teologic „Teoctist Patriarhul” din municipiul Giurgiu, care au oferit răspunsurile la strană.
Chiriarhul le-a dăruit credincioșilor iconițe, calendare și ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă”.
Ridicată în anul 1870, Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din localitatea Drăgănescu, județul Giurgiu, este foarte strâns legată de marele duhovnic al secolului XX, părintele Arsenie Boca. Din 1968, aici, timp de 15 ani, părintele Arsenie a realizat pictura acestui sfânt locaș. Deși a respectat liniile generale ale erminiei bisericești, părintele Arsenie a inserat elemente cu un vădit conținut catehetic, adaptat la cerințele și problemele oamenilor contemporani. De asemenea, scenele sunt însoțite de pasaje biblice sau de cuvinte ale părintelui, ziditoare pentru toți cei ce trec pragul acestei biserici.
Emil PĂLĂNGEAN