Când SENZAȚIONALUL face PRĂPĂD sau Apetitul pentru morți și răniți, crime sau măcar un mic viol

Tot ce se ivește și mișună prin publicațiile on line și rețelele de socializare nu face doi bani dacă nu e vorba de morți, răniți, bătăi, incendii, violuri, divorțuri, avorturi, despărțiri, furturi, împărțiri și împăcări. Tot acest balamuc, atât de necesar cititorului-  consumator de drame încât fără el nu se mai poate, reprezintă cam 90 la sută din tot ce se  cheamă presă. Restul mai înseamnă ceva sport anemic, adică fotbal și, copilul orfan al presei: educația și cultura.

Acest zăpăcitor cerc închis seamănă cu un câine idiot care se învârte după propria-i coadă. Un câine după care toată lumea aleargă deși, dacă căutăm bine, nu se mai știe motivul pentru care această învârteală a început.

Ziariștii, dacă această cohortă metamorfozată  se mai poate numi așa, zic că asta vrea publicul: senzațional! Și, dacă așa vrea, nu poți să faci educație, că nu vrea lumea! Rezultă că soarta publicului consumator de asemenea presă este pecetluită: va rămâne amorf, năuc și tembel, pentru că asta i se dă, că asta caută.

Dacă cauți mai bine prin urmele deontologice ale ziaristicii ce amintește de acel de cândva câine- de- pază al societății, afli, cu stupoare, că ziarele, radioul și televiziunile nu sunt obligate să se ocupe de educație. Ele sunt entități comerciale și vând ceea ce se vinde. De educație să se ocupe entitățile publice: organizațiile, TV1, 2 si 3, Radio România Actualități și Radio România Cultural. Între noi fie vorba, imediat după Revoluție, Radioul național a căzut în desuetudine, mare succes avand radiourile fâșnețe, cu format distractiv-bășcălagiu, cu urlături și behăituri, cu muzică și versuri pentru idioți. Și iată, astăzi, Radio România Actualități și Radio România Cultural sunt cele mai elegante și complexe radiouri, cu cea mai mare credibilitate- un parametru care nu contează, ba chiar dăunează, când vine vorba de publicitate pe bani.

Închei prin a remarca ceea ce am început să nu mai vedem: bătălia pentru a fi primul care anunță nenorocirea! A murit careva, a fost un accident, a luat foc, apare careva primul acolo, că are pile la Poliție sau la ISU, relatează, face circ, anunță bomba, senzaționalul, uluitorul, nenorocirea, năpasta, prăpădul, face gâlci în gât, vine schimbul său și o ține landra etc. După care ăilalți, restul, le fură știrea, o vopsește, da’ doar nițel, de lene, și o dă publicului. Și ei au fost acolo, era prăpăd!, alea- alea. Și, culmea este că această bătălie a fost preluată și de publicațiile on line, care scriu la 1 noaptea că un copil a căzut, în urmă cu câteva ore, de la etajul 7 și….

In secolul 21, presa de înmormântări este un fel de variantă de bășcălie a comitetului stradal de babe: “ai auzit, fa, a murit a lu ăla!” cu fidbecul mioritic consacrat la un OSIM gen Iocan: “Aoleeeooo! ”  Închei constatând că, pe tema morților, unii scriitori la tastatură au ajuns celebri. Aveți grijă însă la prețul celebrității: dacă cumva vor scrie și de voi, înseamnă că deja sunteți morți.

Gelu BREBENEL