Chef cu femei urâte

Când eram fecior la mama, tot plănuiam cu băieţii să facem un chef cu femei urâte. Nu că ne-ar fi dat frumuseţile afară de pe stradă, ci poate doar din plictiseală, sau din curiozitate. 
Am avut noroc şi un prieten ne-a invitat la cheful mult aşteptat. Am ajuns cam noaptea, lumea dansa, era cam întuneric şi multă vreme nu am văzut nicio urâtă. Când s-a mai făcut lumină am observat mai întâi băieţii, asta pentru că se vroiau sofisticaţi şi şmecheraşi şi reuşiseră să le plictisească pe urâte. Care, defapt nici nu erau prea urâte pentru că le-am simpatizat repede- erau de gaşcă, spirituale, pline de viaţă şi dornice să se distreze. Nu le-am luat prea bine seama şi s-a stis lumina- era ceva obişnuit pe vremea aia, înainte de 89. Ne-am luat la vorbă cu fetele urâte, la bancuri. Sofisticaţii, care defapt erau nişte speriaţi ofuscaţi că am dat buzna peste urâtele lor, s-au îmbătat şi s-au culcat, sau au plecat. Am stat cu urâtele toată noaptea şi spre dimineaţă, când lumina tot nu venise, au trebuit să plece la Bucureşti- erau eleve sau studente acolo. Le-am condus la maşină, ne-am luat la revedere, ne-am pupat, ca buni prieteni care petrecuseră o noapte agreabilă. Zorile de-abia se iveau, prea bine tot nu le-am văzut la faţă, dar am rămas cu impresia unor fete vii, frumoase şi deosebite. Chiar dacă or fi fost urâte!

Gelu BREBENEL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.