Adrian ANGHEL: DURATA TIMPULUI DE MUNCĂ
Cititorii rubricii INFO Legislația Muncii pot pune întrebări cu privire la tema propusă, urmând ca realizatorul rubricii să le răspundă pe site-ul Giurgiu express, la Comentarii, sau în grupul facebook Giurgiu express. Realizatorul rubricii îşi rezervă dreptul de a stabili şi alte căi de comunicare cu semnatarii întrebărilor, dacă situaţia o cere.
Puneţi întrebări- vă răspundem!
În țara noastră, durata timpului de muncă pentru persoanele încadrate în baza unui contract individual de muncă este reglementată de Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind transpuse în sistemul românesc de dreptul muncii dispozițiile Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.
Astfel, pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână, cu precizarea că tinerii în vârstă de până la 18 ani pot lucra 6 ore pe zi și de 30 de ore pe săptămână.
În principiu, repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus, dar în funcție de specificul unității sau al muncii prestate, se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.
Codul Muncii mai prevede că durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Evident că legea prevede și o excepție, în sensul că durata timpului de muncă, ce include și orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu amendamentul că media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referință de 4 luni calendaristice, nu trebuie să depășească 48 de ore pe săptămână.
Pentru societățile la care există contracte colective de muncă se pot negocia perioade de referință mai mari de 4 luni, dar care să nu depășească 6 luni sau, în alte cazuri, 12 luni.
Pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii, se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore, cu următoarele condiții:
– durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore;
– stabilirea programului de lucru inegal în cadrul săptămânii de lucru de 40 de ore, precum și în cadrul săptămânii de lucru comprimate, se negociază prin contractul colectiv de muncă la nivelul angajatorului sau, în absența acestuia, va fi prevăzut în regulamentul intern;
– programul de lucru inegal poate funcționa numai dacă este specificat expres în contractul individual de muncă.
Mentionăm că, potrivit legii, angajatorul are obligația de a ține la locul de muncă de evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru, și de a prezenta controlului inspectorilor de muncă această evidență, la solicitarea acestora.
Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară, dar nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident. La solicitarea angajatorului, salariații pot efectua muncă suplimentară, în limitele săptamânale, lunare sau anuale menționate anterior. Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia, salariatul beneficiind și de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru. În situația în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul de 90 de zile, în luna următoare acestui interval, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia (sporul nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază).
Codul Muncii reglementează și munca de noapte, care este definită ca fiind munca prestată în intervalul orar 22.00-06.00. Pentru a se încadra în categoria celor care prestează muncă de noapte, salariatul trebuie să efectueaze muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru ori să efectueaze muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru. În orice situație, durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depăși o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referință de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal.
Unul dintre drepturile fundamentale ale salariaților îl reprezintă repausul. Salariații au dreptul, între două zile de muncă, la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive. În cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi.
Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. În funcție de specificul activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Protejați-vă drepturile și respectați-vă obligațiile!