CIOPÂRȚIREA  lui  EMINESCU

Hoarde de admiratoare false, poetese închipuite, gospodine neconsolate și tot felul de aiuriți, de gură cască prin cultură, sau de literați supărați pe propria soartă, se-nghesuie, și la Giurgiu, să-l sărbătorească pe Eminescu, la fiecare 15 ianuarie. Fiecare se produce în manieră proprie, originală, unii cu răsuflături etalate cu o pasiune vecină cu un început de balamuc, pângărind astfel memoria poetului nostru național.

Cete de intelectuali autodeclarați prin cenacluri de bucătărie, poetițe autobotezate de nivel național, internațional , ba chiar galactic, se proțăpesc pe lângă statuia din Alei, cu spatele la Eminescu și cu fața la aparate de fotografiat meschine sau la telefoane, recitând afectate, cu dări din cap pe spate, poezii alese din infinitul poetului, dacă nu cumva îi dedică, din repertoriul propriu poetesc-ciricliu-păsăresc, vreo poezioară schioapă dar caldă, făcută cu o seară în urmă.

Aglomerația din jurul lui Eminescu a devenit un ritual anual, unul dintre alte multe ritualuri literar-artistico-exhibiționiste. Cuconetul poetist se produce fără preget la fiecare ocazie conțopist- artistică, eventual însoțit și de doi-trei pensionari, și ei cu mini-talente în domeniu, altfel tocmai buni la cărat flori, diplome și câteva sticle de apă minerală, că “apa de la robinet are sodă, am pățit-o eu, mi-a stricat coafura când m-am spălat cu ea la cap”!

 Modul cum este folosit Eminescu a ajuns să devalorizeze ideea de Eminescu, prin uz excesiv . Asta se întâmplă numai pe 15 ianuarie, când își aduc aminte de Eminescu, “pentru că așa trebuie”, învățători și profesori, directori de instituții, soboare de politicieni și politruci de-ai partidului, sau doar aspiranți la una-alta prin cultură, învățământ și alte politichii. E un fel de “am făcut-o și p’asta” acceptat tacit, pentru că așa trebuie Și, dacă trebuie, nu mai contează ce și cât înțelegi și mai ales ce simți.

Eminescu este un bun național supus unei național-colectivizări culturale, la fiecare 15 ianuarie, un bun comun ciopârțit și împărțit în cât mai multe bucăți, să apuce toată lumea. Asta durează doar o zi, în rest tăcere. Între timp Eminescu se recompune și rămâne acolo, sus, unde-i este locul.

„Alex Ştefănescu este unul dintre puţinii critici literari care chiar iubesc literatura”, spunea Mircea Dinescu despre omul de cultură care, printre multe altele, l-a deslușit pe Eminescu oferind românilor,  una dintre capodoperele sale: volumele “Eminescu, poem cu poem”.

 Mă întreb câți români chiar il iubesc pe Eminescu. Și cum putem să iubim literatura, fără să il respectăm pe Eminescu.

Gelu BREBENEL

Supliment: Eminescu in grafica mondială    Mihai Eminescu in grafica mondiala

Imagini : personality.com.ro
imagine 1 – Eminescu de Edgardo Schapira (Argentina)
imagine 2  – Eminescu de Lee Healey (Marea Britanie)  
imagine 3  – Eminescu de Sakiroo (Korea)
imagine 4 – Eminescu de Kyril Manov (Bulgaria)
imagine 5 – Eminescu de Derrick Nesbit (South Africa)