Miliţia, banii spălaţi şi ţuica

Pe vremea lui Ceauşescu, o şalupă cu vreo 7-8 marinari giurgiuveni s-a răsturnat precum ţiganu’ la mal, tocmai în ziua când marinarii luaseră leafa. Supăraţi că nu se mai pot opri la cârciumă şi rămân doar cu ce-au băut pe Dunăre, băieţii din echipaj s-au consolat şi s-au dus acasă. Unul dintre ei şi-a pus şi banii la uscat, de-alea de 100 şi de 50, pe o sfoară în baie, când tocmai a sunat cineva la sonerie. Era un vecin să-ntrebe de un mic împrumut, aşa că gospodarul l-a invitat în baie şi i-a dat vreo două sute, explicând că sunt ude pentru că tocmai le scosese din tiparniţă, da’ sunt bune!

Vecinul s-a dus acasă direct la telefon şi a sunat la miliţie. Miliţia a venit în regim de urgenţă şi l-a controlat pe marinar, care a explicat de ce banii sunt uzi şi că a fost doar o glumă. Drept pentru care tablagiii s-au ofuscat şi s-au dus direct la vecinul reclamagiu, să-l certe pentru că a pus un echipaj întreg de intelectuali pe drumuri, degeaba. Şi pentru că ceva nu le-a mirosit bine au ajuns pe balcon, unde gospodarul făcea ţuică într-un căzănel de apartament. Hopa! Ca să nu plece cu mâna goală, că ţuica era afumată, miliţienii l-au amendat pe gospodar cu 1000 de lei. Cât 20 de votci de jumate, de-alea bune, poloneze, ca să nu zic ruseşti, că e embargou.

Morala: Mai bine cu card, decât cash! Şi, decât cu ţuica afumată şi cu amenda luată, mai bine îţi baţi vecinii decât să-i reclami!

GiB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.