„Teorema maimuţelor infinite”- un zâmbet trist dinspre scenă spre viaţă

Motto:

„Rătăcită-n bălării,

zicea moartea:   c’est la vie!

Deşi am lipsit de la premiera piesei, am observat totuşi dinspre… „comentatori” o oarecare tendinţă răutăcioasă cu privire la această punere în scenă, mai ales că au apărut comentarii ale unora care nu au fost în sală dar.. au auzit de la alţii că…

Mereu auzim de la alţii că nu ştiu ce se petrece pe scenă şi vai!, ce s-ar întâmpla dacă… copi noştrii… ar ajunge acolo?! …Ce s-ar întâmpla dacă copiii noştri ar vedea mizeriile pe care unii părinţi le fac zi de zi sau le scriu pe facebook, este altă întrebare.

Teatrul nu oferă neapărat răspunsuri, dar îl determină pe spectator să-şi pună întrebări şi să aleagă răspunsuri. Ce s-ar întâmpla dacă nici ţie nu ţi-ar merge bine, ţi-ar merge din ce în ce mai prost, cei de lângă tine nu te ajută şi aproape ai ajuns un ratat? Ce s-ar întâmpla, ce ai face, cum ai reacţiona?

Ai încerca să faci multe, aproape orice, ca să te salvezi, să ajungi pe linia de plutire. Bunăoară, să îţi faci o trupă de striptis, să câştigi un ban. Ce e atât de rău în asta într-o lume în care există şi hoţi, şi politicieni hoţi şi laşi, şi poliţişti corupţi, o lume marcată de sărăcie, neîncredere, de droguri, de prostituţie?!

Deşi piesa începe cam lent şi pare puţin cam lungă, mi-a plăcut! Are morală, are mişcare scenică, are un final pe care l-au aplaudat toţi din sală, majoritatea elevi care au stat cuminţi să vadă ce se întâmplă. Câţiva nu au avut răbdare şi au plecat înainte de final. Nu trebuia! …Trebuie să avem răbdare cu teatrul, să avem încredere, să stăm până la final, fie şi numai din respect pentru actorii noştri care au muncit ca să producă un spectacol cu zâmbete dar şi cu tristeţe, cu dans, un show despre viaţa noastră.

Altfel, suntem pudibonzi dar ne pute mortul în şifonier. Şi nu venim la teatru că n‘are manele şi are, pardon!, …cum îi zice, aha!… strip-tease…Vă daţi seama!

P.S. : Felicitări pentru final! Nici nu se putea altfel.

Gelu BREBENEL