TEATRUL, CA O ŞCOALĂ- Vlad BÎNZOIU: Iubesc tare mult publicul din Giurgiu, în fața lui am evoluat, m-am format, am plâns și cred că m-am și regăsit

• * De cele mai multe ori ajung să cred că și eu sunt giurgiuvean
• * Mi-a zguduit universul acest workshop!
• * Munca in echipă înseamnă acceptare, înțelegere și uneori puțin conflict!
• BIOGRAFIE: Mă numesc Vlad Bînzoiu, aș spune că sunt un om simplu, dar nu e deloc așa. Am să încep printr-un clișeu și am să vă spun că nu-mi amintesc ziua în care să-mi fi dorit să fac altceva. Iubesc ceea ce fac și sunt recunoscător că am șansa să fac meseria asta, să mă exprim și să transmit câteva emoții, atât cât pot! De teatru, vorbesc!

Nu mergeam la teatru când eram mic, de altfel la mine în Boteni nici nu există teatru. În schimb nu ratam nicio telenovelă, știam toate personajele și chiar mă vedeam și eu acolo la “Televisa Presenta”.

Mai târziu mi-am dat seama că meseria asta e puțin mai mult decât “Televisa Presenta”.

Mi-am luat “inima în dinți” și după ce am terminat generala am venit în Capitală.

Aici am absolvit Colegiul Național de Arte “Dinu Lipatti”-secția “Arta Actorului”. O să fiu veșnic recunoscător acestui colegiu pentru că m-a călit, m-a scos din toată “mămoșenia” mea și astfel mi-a arătat cum arată lumea departe de casă. Și atunci nu arăta bine absolut deloc!

După colegiu, am absolvit UNATC-București, la clasa domnului profesor Doru Ana. Pe urmă am urmat un master în formarea caracterelor dramatice în cadrul Universității de Litere și Arte din Sibiu. Aici l-am avut ca pedagog pe domnul Dan Glasu. Un OM! Îl iubesc din tot sufletul!

După m-ați tot văzut prin Giurgiu pe la teatru. Deci aici a început nebunia aia mare!

• Unii îşi închipuie că actorii care joacă în faţa unei săli aproape goale sunt umiliţi. Tu cum te-ai simţi în această ipostază? Dar, te rog să nu îmi vorbeşti ca în cărţi, nu o să urmeze, desigur, o întrebare gen … ţi s-a întâmplat asta?

Evident, energia unei săli pline nu se compară cu energia unei săli în care nu regăsim un public numeros. Dar consider că acest aspect nu are nici cea mai mica legătură cu umilința. Cum aș putea să mă simt umilit când în tot haosul ăsta eu am șansa extraordinară de a-mi face MESERIA. Pot spune că sunt binecuvântat, dar niciodata umilit! Îmi place să cred că-mi fac treaba la fel de bine și cu cinci suflete în sală, și cu două sute…sau cel puțin încerc! Au fost situații când pe scenă erau mai mulți actori decât spectatori în sală…și s-a creat un soi de energie familiară, iar prin acest aspect s-ar putea să mă contrazic cu ceea ce am spus puțin mai sus.

• Am aflat că ai mulţi fani la Giurgiu. Felicitări! Vorbim deja despre un public favorabil. Şi uite aşa, urmează o întrebare despre public. Există vreo formulă ca să îl cucereşti?

• Eu cred că în jurul meu se adună oameni care empatizează cu energia mea, cu vulnerabilitatea, libertatea și țăcăneala pe care de cele mai multe ori le exprim pe scenă. Îmi place ca fiecare rol pe care îl fac să transmită ceva, dar ce zic aici e deja super-clișeu. Cred că orice actor care mai are două, trei țigle pe casă încearcă să facă asta! Habar nu am dacă există vreo formulă sau nu, sincer nu mă interesează și nici nu am căutat-o! În schimb caut să fiu eu, Vlăduț, așa cum îmi spun apropiații, în adevărul meu absolut, să nu mă mint și să încerc pe cât pot eu de tare să nu mint. Eu cred într-o sete nebună de vulnerabilitate, chiar dacă ne este atât de greu să acceptăm acest lucru…iar cei din sală cred că sunt incitați în momentul în care văd un actor în “fundul gol”, vă rog să-mi iertați metafora. Dacă stau să mă gândesc mai bine cred că am găsit și formula, deci iar m-am contrazis!

• Cum vezi tu publicul giurgiuvean? Ce-i prisoseşte şi ce-i lipseşte?

Aș vrea să îl văd!!! Să-l văd mai des în sala de teatru! Iubesc tare mult acest public, în fața lui am evoluat, m-am format, am plâns și cred că m-am și regăsit. De cele mai multe ori ajung să cred că și eu sunt giurgiuvean. Însă, îl rog, pe el publicul, să aibă mai multă rabdare, să dea șansa anumitor spectacole care posibil să iasă dintr-o zonă de confort, dar vă asigur că de acolo începe frumosul! Sau până la urmă să facă ce simte, dar în liniște!

• Crezi că e neapărat nevoie să te ridici în picioare, ca spectator, la final de piesă, ca să aplauzi?

Dacă actul artistic ți-a stârnit atât de tare “catharsis-ul”, daaa! Dacă nu, …nu! Nu cred că în asta constă respectul față de artistul care evoluează pe scenă. Am vorbit puțin mai sus de liniște și dacă se mai adaugă și puțină empatie, atunci nu o să mai confundăm sala de teatru cu sala de cinema! Pace!

• Echipa actorilor din Giurgiu a lucrat recent cu Alexander Hausvater, un regizor de talie internaţională. Cum ţi s-a părut întâlnirea?

Simplu! Îl iubesc pe domnul Hausvater! E unul dintre cei mai pasionali, liberi și cool oameni pe care îi cunosc. Mi-a zguduit universul acest workshop! În bine, evident!

• Îmi aminteşti de Alexandru Andriţoiu şi Mircea Micu – Amintire din privincie: „Mi-a(i) zdruncinat cuvintelor sintaxa / Şi-o parte din chenzina de poet!” …Revin la marele regizor Hausvater: De unde aţi plecat şi unde aţi ajuns?

Am plecat de la noi și am ajuns tot la noi…ca și în viață. Dar depinde ce „culegi” pe drum! Am să vorbesc strict de unde am plecat eu! Am plecat de la niște bănuieli pe care le aveam despre mine, despre viață, pe care domnul Hausvater mi le-a confirmat. Nu o să vorbesc mai mult, simt că ce mi s-a întâmplat în acest workshop, mi-a șlefuit o parte a universului meu și uneori cred este mai sănătos să nu strivim „corola de minuni a lumii”. Și nu fac acum pe misteriosul, nici nu aș putea, dar nu sunt capabil să exprim în scris tot caruselul de emoții! Vă aștept la „Meciul inimilor”!

• Am văzut deja de două ori „Meciul inimilor”, cu acelaşi interes şi a doua oară şi cu regretul că am lipsit la ultima reprezentaţie- a treia, cea cu lansarea de carte. …Ai învăţat ceva deosebit de la maestru?

Da! Că cel mai frumos dar pe care ți-l poți face este acela de a-ți accepta universul! Că de acolo începe nebunia și VIAȚA!

• Ce înseamnă pentru tine munca în echipă?

Munca în echipă înseamnă energia unui întreg spectacol. E vitală pentru meseria asta! Nu se poate fără ea…! Munca in echipă înseamnă acceptare, înțelegere și uneori puțin conflict! Dar să nu uitam că arta se naște din conflict.

• Există o singurătate a actorului? De unde vine? Poate fi ea de cursă lungă?

Nu știu, nu o am! Poate nu sunt un actor veritabil sau poate sunt atipic! Sau mai cred doar că această “singurătate” era la modă mai demult! Când alergi prin tot haosul de astăzi, ca să dai un sens vieții tale, paradoxal, nu cred că mai e timp de “singurătăți”, sau poate că ai, habar nu am, sau poate am înlocuit la nivel subconștient această singurătate cu…căutarea iubirii!!!

• Ce aştepţi lucrând la teatrul din Gurgiu? Se poate spune că aici te-ai … şlefuit?

Proiectele noastre din ultima perioadă sunt foarte ambițioase, regizori importanți ne trec pragul, dar mai ales teatrul a căpătat o imagine fresh! Și să nu uităm că avem un vlog! Am reușit să ridicăm ștacheta și nu sunt deloc modest când spun asta! Și dacă o să reușim să o menținem aici, ba chiar să depășim din punct de vedere profesional tot ce am construit până acum, eu mă declar și mai împlinit! Teatrul nostru are un soi de farmec pe care nici până astăzi nu cred că am putut să-l descifrez. Atrage oameni atât de „spumoși”, al căror „haos” este vital și fermecător pentru scândură! Încă mă șlefuiesc aici, povestea nu s-a terminat! Aici am crescut și tot aici m-am luptat cu toți „demonii” mei. Pe unii i-am învins, cu alții încă sunt în negocieri. Dar nu mă mai tem…mi-am regăsit lumina! Mă consider norocos!

Ai ratat vreun rol?

Ha, ha, ha! Nu doar unul! Dar e firesc, face parte din dezvoltarea ta ca artist! Erau momente când efectiv îmi era rușine să ies la aplauze, nu credeam în ceea ce făceam pe scenă, mai târziu am înțeles că celebrul îndemn tare și cu talent folosit cu înțelepciune, te poate salva din multe situații! De fapt, CREDINȚA! CREDINȚA aia nebună te salvează! Sau poate sunt eu puțin nebun, habar nu am! Un alt răspuns mai inteligent nu găsesc.

• Vorbeşte-ne despre cele mai puternice roluri pe care le-ai jucat.

Sunt mai multe. Dar am să aleg să vorbesc doar despre două. Primul este „Sfântul” din „Hăul sfinților”, în regia Antonellei Cornici. De aici s-a schimbat ceva în universul meu, de aici cumva a început schimbarea mea ca om. Toni, așa cum îmi place mie să-i spun, mi-a pus în brațe un personaj puternic și a crezut cu tărie într-un rebel vulnerabil! Datorită acestui rol mi-am îmbrațișat și latura mea, aia mai dark. Mi-am asumat-o și am făcut pace cu ea. Ba chiar am format o echipă bună! Și cel mai important- nu mi-a umbrit deloc lumina. Un alt rol pe care îl iubesc este acela pe care îl fac în „Depozitul zero”, în regia lui Bogdan Ujeniuc. Îl ador pe Pieter pentru felul lui extraordinar de a vedea frumosul, deși viața lui e înconjurată de mizerie și de oameni mai puțini frumoși. E clar că nu mă refer la frumusețea fizică! Îi ador libertatea și felul lui de a se exprima! Asta și poate pentru că eu iubesc tare mult oamenii liberi, oamenii ăia care trăiesc, nu care există. Și Pieter…trăiește, domnule!

• Ştiu că ai cochetat si cu filmul- mă refer aici la Condamnat- 2021.Spune-ne mai multe despre acest proiect.

Înainte de “Condamnat”, a fost “Sânziana-floarea blestemată”. Am ajuns la castingul pentru “Sânziana” din pură întâmplare. De fapt, Doamne-Doamne mi-a aranjat acest casting, asta cred. E mult de povestit…și nu vreau să plictisesc audiența! …Aici m-am împrietenit cu echipa de producție! Cred că la un an de la terminarea filmărilor, am primit un mesaj de la producătorul filmului, Vasile Badoiu, în care m-a întrebat dacă vreau să fac parte din viitorul său film pe care vrea să-l regizeze. Am acceptat fără să stau pe gânduri, și m-am aruncat, berbec!

A fost filmat în pandemie, a fost destul de greuț, dar a meritat! A câștigat și câteva premii pe la festivalurile din afară. …Personajul meu suferă de schizofrenie. M-am documentat despre asta, este cumplit… Am să mă opresc aici!

Sper ca în viitor să vă povestesc și despre alte proiecte de film! Îmi place să cochetez cu camera, deși uneori am impresia că sunt puțin teatral! Oamenii care mă iubesc spun că e doar o impresie! Dar am și eu rezervele mele!

• În triunghiul dramaturg- regizor- actor, cine este mai important?

E ca și cum v-aș spune că piciorul drept este mai important decât stângul. Ca să funcționeze în armonie, e necesar să le folosim pe amândouă! La fel și aici. Nu există unul mai important și altul mai puțin important!

Şi totuşi, teatrul stă în cel puţin trei picioare… Încotro crezi că se îndreaptă teatrul românesc? Dar cel din Giurgiu?

• Am să vorbesc la general și am să spun că teatrul începe să fie fresh, adaptat vremurilor noastre, nu se mai vrea îmbâcsit, cred că iese de la naftalină și asta mă bucură enooorm! E pe “mode moderne”!

• În finalul discuţiei noastre, ce mesaj transmiţi publicului giurgiuvean?

Că e necesar uneori să dea șansa unui spectacol, cu riscul de a mă repeta! În rest, iubire și mulțumire!

29 noiembrie 2022- Un interviu de Gelu BREBENEL