ÎNCEPEREA LUCRĂRILOR LA PARACLISUL GRĂDINIȚEI ÎNGERAȘII

 

În dimineața zilei de vineri, 18  martie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului au început lucrările la Paraclisul ce se va construi în incinta grădiniței de copii ,,Îngerașii’’. Paraclisul îi va avea ocrotitori pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, Sfânta Maria Egipteanca și Sfântul Nichifor Leprosul.

La slujba de binecuvântare a începerii lucrărilor, a locului și a fundației  au participat Părintele Arhimandrit Teodor Șerban, vicar eparhial, Părintele Lucian Ștefan, protopop al protoieriei Giurgiu, alți preoți din Eparhia Giurgiului, precum și domnul Ion Moneanu, ctitorul și constructorul viitorului lăcaș de cult.

 

Astfel, copiii din grădiniţa „Îngeraşii” vor îmbina curricula naţională cu învățătura creștină milenară, într-un mediu propice, în care îşi pot descoperi şi cultiva darurile cu care au fost înzestrați.

Emil PĂLĂNGEAN