TEATRUL, CA O ŞCOALĂ- Nadina Cîmpianu: La  Giurgiu am fost primită foarte bine și am simțit că fac parte dintr-un întreg

*Să știi ce îți place să faci și să ai un loc în care să poți profesa, înseamnă enorm de mult
*Îmi place meseria asta și oricât de greu ar fi, nu am cum să îi întorc spatele

Biografie:
Cîmpianu Nadina, născută pe data de 9 decembrie într-un oraș mic- Tășnad din județul Satu-Mare.
2015-2020 – Am terminat Facultatea de Teatru și Film – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: Secția Artele Spectacolului (Actorie) LICENȚĂ & MASTER,
2019: Începutul colaborării cu Teatrul Tudor Vianu, Giurgiu.

Nadina, cum ai ajuns tu la actorie? Sau a ajuns ea la tine?

De mică am fost pasionată de scenă. Îmi plăcea să imit cântărețele de la televizor, să dansez ca ele, să mă imaginez pe scenă și să îi fac pe cei din jurul meu să râdă. Îmi amintesc că la mesele mari în familie eu eram cea care povestea o întâmplare sau spunea bancuri pentru că aparent :„aveam talent în a spune lucrurile cu haz”- după spusele familiei mele. Eram un copil dezinvolt, curios, gălăgios și foarte expresiv. Cei din familie îmi spuneau că am stofă de actriță, în schimb eu mă gândeam că vreau să fiu președinte sau medic veterinar…poate cântăreață…poate avocat…sau poate actriță…sau poate…poate…
Până la Facultate am avut câteva tentative de a mă apropia de muzică sau de actorie, însă existau varii impedimente printre care și cele financiare dar și nehotărârea mea. Știam că îmi doresc să fiu actriță, dar există o oarecare teamă. După Bacalaureat, mă pregăteam de Medicină iar mama a fost cea care m-a întrebat: Nadina, ce faci cu visul tău? Nu vrei să încerci să dai la actorie?
Acolo au început căutările. Habar nu aveam că există facultate de actorie. Habar nu aveam de nimic. Am găsit site-ul facultății, am aflat ce trebuie să pregătesc și am pornit spre Cluj-Napoca. M-am pregătit pentru ambele Facultăți. Mama mea a fost omul potrivit, la momentul potrivit. Îi mulțumesc și pentru asta!

Spui că la primul examen de admitere ai picat cu “brio”. Totuşi, cum ai dres-o?

Experiența admiterii poate fi povestită sub forma unui one woman show. La cât de multe am de povestit, pot să scriu o carte doar despre acestă etapă a vieții mele.
Am fost un candidat total nepregătit, fără pic de cunoștințe în domeniu. M-am născut într-un oraș mic, lipsit de orice formă de artă în afara clasicelor evenimente specifice unui oraș mic, cum ar fi: Zilele Orașului sau Balul Bobocilor. Nu văzusem și nu citisem teatru niciodată și tot ce știam este că actoria înseamnă să „imiți ceva cât mai bine”.
La admitere am văzut mulți tineri talentați și muncitori, care participaseră la Olimpiade de Teatru, care aveau experiența festivalurilor/competițiilor de teatru și toți se știau între ei. Eu am uitat textul la fiecare probă, mă bâlbâiam și încurcam poeziile între ele, începeam cu sfârșitul și terminam cu începutul, nu înțelegeam de ce e atât de întuneric în jurul meu și nici ce inseamnă cuvântul regie atunci când am fost întrebată despre asta. Cu toate stângăciile mele, aflam de la o probă la alta că sunt admisă și nu înțelegeam de ce. Îi consideram pe cei din jurul meu mult mai pregătiți decât mine. În octombrie, am început curusurile și la una dintre discuțiile noastre personale cu profesorii coordonatori am întrebat :De ce? Doamna Miriam Cuibus, profesoara noastră de an mi-a răspuns: Ești aici pentru că aici îți este locul. M-a rugat să nu mă mai gândesc la asta și m-a asigurat că am făcut eu ceva bine, dacă am ajuns să fiu printre cei admiși.
Într-adevăr, eram nepregătită pe partea de teorie și am avut mult de recuperat, multe de citit și asimiliat pentru că deseori ni se spunea : Nu cred în Actorul fără carte- acestea fiind vorbele Doamnei Miriam Cuibus, care a fost și este în continuare cea mai importantă persoană pentru mine. Persoana care a văzut potențialul și m-a primit cu brațele deschise în această lume minunată : a Teatrului.
Deci, cum am dres-o? Nu am dres-o. Eram convinsă că nu o să merg mai departe și mă gândeam că abia aștep să vină admiterea de la anul, ca să mai încerc. Am fost uimită și în culmea fericirii când am văzut numele meu pe listă.

Iată-te actriţă! Cum e viaţa de zi cu zi?
Incertă. Viața în general e incertă, cu atât mai mult viața unui actor. Tot ce pot să vă spun este că în momentele în care repet, în momentele în care sunt pe scenă, îmi iau toată forța necesară pentru a merge mai departe. Sunt fericită atunci când fac ceea ce mă face fericită. Conștientizez că sunt una din puținii norocoși care au parte de asta. Să știi ce îți place să faci și să ai un loc în care să poți profesa înseamnă enorm de mult. Pentru asta sunt recunoscătoare Teatrului Tudor Vianu și întregii echipe. Desigur, asta nu înseamnă că nu îmi doresc mai mult…sau că nu am alte aspirații, dar nu uit că ceea ce am acum reprezintă ceva la care doar visam când mă aflam pe scena facultății.
Indiferent de parcursul meu în acest domeniu sau de ceea ce îmi rezervă viața, eu știu că pentru a-mi păstra sufletul intact, trebuie să spun o poezie sau un monolog, fie că o fac într-un teatru coordonată fiind de un regizor (un caz fericit) sau la colț de stradă, într-o piață publică…Pentru că doar așa se poate. Îmi place meseria asta și oricât de greu ar fi, nu am cum să îi întorc spatele.

Cum ai fost primită în teatrul din Giurgiu?

Am ajuns la Teatrul Tudor Vianu printr-un casting: o șansă reală! M-am prezentat și am fost alesă. S-a conturat echipa și ne-am apucat de treabă cu sufletele pline de bucurie, însetate de teatru. Știu că întrebarea merge în altă direcție dar nu știu cum altfel să răspund…Am fost recunoscătoare! Dar da, am fost primită foarte bine și am simțit că fac parte dintr-un întreg.

Recent ai lucrat cu regizorul Alexander Hausvater. Cum a fost întâlnirea?

Această întâlnire a avut loc într-un moment important al parcursului meu artistic. Chiar cred asta! Pe domnul Hausvater îl văd curios, venit de undeva din altă parte…un suflet deschis, extrem de îndrăgostit de teatru, aflat într-o continuă căutare. Cum a fost întâlnirea? Ca genul acela de întâlnire pe care nu vrei să o ratezi pentru nimic în lume. O întâlnire care mi-a dat Curaj.

Cum a fost lucrul cu maestrul?

Pe crezul meu. Nu o să mă arunc în definiții ale teatrului, însă pot spune că am un „crez artistic”. Și cred într-un teatru pe care nu știu dacă l-am practicat vreodată. Dar știu înspre ce tind, știu în ce cred. Am înțeles și am rezonat cu limbajul domnului Hausvater. În timpul lucrului, am descoperit multe despre mine și despre colegii mei. Ne-am implicat cu toții, am ascultat real și fiecare a oferit o părticică din el. Frumusețea acestei întâlniri a fost data de faptul că am arătat și publicului o altă variantă a noastră, care din punctul meu de vedere ne-a înnobilat. Comedia și voia bună, nu au lipsit nici ele. Așa cum nu au lipsit nici antrenamentele fizice și pregătirea corpului pentru scenă înainte de fiecare zi de lucru. Cu toții aveam nevoie de întâlnirea asta. Am simțit că practicam genul acela de teatru spre care tind: Al actorului total, de ce nu? O întâlnire a sufletelor.

Care a fost cel mai important lucru învăţat în work shop-ul “Actorul total”?

Îmi doresc sa împărtășesc cu tine acest lucru însă cred că îmi este imposibil să o fac. Îmi vine greu să descriu în cuvinte. De fapt, nici nu cred că pot să vorbesc despre „cel mai important lucru” învățat pentru că am rămas mai mult cu o senzație după acest workshop. Ca și cum mi s-ar fi spus în șoaptă un secret…Am învățat ceva ce pentru mine a devenit monologul meu interior, motorul acțiunilor mele. Poate că unele lucruri trebuiesc păstrate doar pentru tine.

Ce roluri importante ai jucat?

Roluri importante? Pentru mine un lucru important e ceva ce produce o schimbare în tine. Are un impact asupra ta. Fiecare rol mă intrigă și mă face curioasă. Fiecare întâlnire cu un rol, cu un coleg, cu un regizor este importantă.

Ce roluri ţi-ai dori să joci?

Cândva mă gândeam la asta…acum nu. Nu îmi vine să spun numele vreunui personaj atunci când sunt întrebată ce vreau să joc. Mă bucur de ceea ce mi se oferă si încerc să fiu cât de implicată se poate. Apoi încerc să înțeleg ce gândește si ce simte personajul. Mă interesează ce emoții trebuie să simt, prin ce stări am să trec …poate sună ciudat dar altfel nu știu cum să explic…

Explici foarte bine! …Îşi poate forţa un actor norocul? Cum anume?

Cândva credeam că în actorie tot ceea ce contează este să fi pregătit pentru șansă nu să te pregătești şi atunci șansa apare. Cu timpul mi-am schimbat părerea.  În România șansele vin greu…momentul perfect nu trebuie așteptat, trebuie creat.  Asta cred mai nou. Rămâne de văzut ce fac cu informația asta…cred că trebuie să acționăm. Să nu treacă o zi fără sa punem o cărămidă la ceea ce numim visul nostru- Succesul nu este un scop, este o consecință. Un rezultat al acțiunilor tale.

Ai locuit ani buni în Portugalia. Ce surprize mai ai?

Am locuit 8 ani în Portugalia, după care am revenit în țară. Momentan îmi desfășor activitatea în România, însă există un oarecare gând care mă îndeamnă să îmi îndrept atenția spre scena portugheză. Limba portugheză și limba spaniolă pentru mine sunt atuuri. Mi-a fost mai greu să mă întorc în țară decât să plec. Am copilărit acolo și am păstrat legătură cu oameni care îmi sunt extrem de dragi. Cunosc limba, mă fascinează cultura lor și în fiecare an merg în vizită. Acolo locuiește și familia mea, așa că fiecare vizită în Portugalia îmi aduce avântul și energia de care am nevoie. Portugalia pentru mine este „acasă”. Îmi doresc o colaborare peste hotare. Sigur, de ce nu?

Au actorii publicul pe care îl merită, aici, la Giurgiu?

Publicul pe care îl merităm? Nu știu ce public merită un actor, dar ne bucurăm când este acolo cu noi. Avem un public primitor și foarte curios, căruia îi place să fie implicat direct în acțiunea de pe scenă. Sperăm să fie prezent în continuare, într-un număr cât mai mare.

Hai să încheiem scurta noastră întâlnire optimişti şi plini de speranţe. Un an se va sfârşi şi altul nou va începe. Ce ai vrea să îţi aducă 2023?

Nu știu ce o să îmi aducă anul 2023, însă știu ce planuri am pentru mine în anul care vine. Mi-am propus multe și îmi doresc să le duc la bun sfârșit. Anul care vine o să îmi aducă lucrurile pentru care o să muncesc. Cel puțin asa vreau să cred. După muncă și răsplată. Nu vreau să cer nimic…Anul 2023 să își facă datoria iar eu sunt aici să încasez tot ceea ce are el să îmi ofere. Optimistă și plină de speranță, cum spui tu!

Mulţumesc!
Eu mulțumesc, din inimă! Sărbători fericite cu bucurii şi împliniri alături de cei dragi!

27 decembrie 2022/ Un interviu de Gelu BREBENEL