TEATRUL, CA O ŞCOALĂ- Ana-Maria Fasolă: Noi ca actori asta facem, ne jertfim pentru artă, deși nu de multe ori, arta nu e deloc dreaptă cu noi. De fapt, arta e dreaptă, lumea artei nu e!

Din punctul meu de vedere, facultățile scot mai mulți șomeri pe bandă rulantă decât actori care profesează

La Giurgiu, e foarte ușor să te simţi ACASĂ în acest mediu, cu acești oameni

Cred că publicul trebuie introdus în lumea rigorii pe care o impune teatrul

Ana-Maria Fasolă – sunt născută primăvara, pe 7 mai 1996, la Fălticeni și din acea zi de mai … învăț să trăiesc.

Am terminat Universitatea Națională de Arte “George Enescu” din Iași, secția actorie apoi am făcut un masterat în Artele Spectacolului la aceeași universitate.

În anul întâi de facultate am avut prima colaborare cu un teatru profesionist- Teatrul Național din Iaşi.

Din 2019 colaborez cu Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu unde m-am “stabilit “ cu sufletul și nu numai.

Aşadar, dintr-o frumoasă zi de mai, tot înveţi să trăieşti… Ce ai mai învăţat între timp?

Am învățat tot ce-am putut. Am învățat de la toti oamenii care s-au intersectat cu mine. Am învățat ce îmi place, ce nu îmi place, ce vreau , ce nu vreau, am învățat că am o cantitate incomensurabilă de iubire de oferit ( atât lucrurilor din viața mea, cât si oamenilor), am învățat ca ar trebui să spun mai des “ NU” , deși nu spun, am învățat că poți face absolut orice dacă tu crezi ca poți şi am mai învățat ca nu știu nimic si ca fiecare zi ar trebui sa o privesc ca “ Lecția de azi”.

Bine! Atunci trecem direct la lecţia de azi şi am o întrebare foarte directă: de ce ai ales actoria şi de ce teatrul?

Nu eu am ales actoria. Oricât de clișeu ar părea, ea m-a ales pe mine. Eu am făcut dansuri 9 ani, dar când am vrut să merg la un liceu de profil, părinții mei nu au fost de acord să plec așa devreme de acasă. Taur încăpaţânat, am zis ca ma las definitiv de dansuri și am văzut un anunt cu un casting. La noi in oraș se înființa prima trupa de teatru. Am dat un casting, l-am luat și cam aia a fost de atunci. Fac teatru din clasa a 9-a și cumva … în clasa a douăsprezecea, după Bac mi-am dat seama ca mă pricep la două chestii: limba română și teatru. Am dat la Litere și la Teatru . Am intrat și mi-a fost clar că nu a fost doar o pasiune de licean, că există o chemare și că ceva acolo sus mă vrea in meseria asta. Şi, in fiecare zi, mi se demonstrează asta.

…Este și greu. Uneori e inuman de greu. E o meserie de jertfă și noi ca actori asta facem, ne jertfim pentru artă, deși nu de multe ori, arta nu e deloc dreaptă cu noi. De fapt, arta e dreaptă, lumea artei nu e, dar “orișice s-a ascuns prin furtișag, până la urmă tot se dă-n vileag” și în fiecare zi îmi zic “ nu știu dacă mai pot”, dar in fiecare seara mă culc cu gândul cu “ mai pot puțin”.

Cum e viaţa unui actor tânăr, într-un teatru de proiect?

Nu știu cum e în alte teatre de proiect. Știu cum e in acesta și in acest teatru viața unui actor e grea, dar extraordinar de frumoasa și molipsitoare.

Viața unui actor tânăr e și mai grea. Din punctul meu de vedere, facultățile scot mai mulți șomeri pe banda rulantă decât actori care profesează. Termini o facultate, nu îți gasesti locul, începi să chestionezi dacă ești făcut pentru asta, te revolți pe tine, pe sistem, pe țară, pe lume, o iei de la capăt, mergi la castinguri, poate iei câteva dacă ai șansa să fii omul potrivit la locul potrivit și tot așa. In tot acest timp cât tu ești in “căutări“, ai de plătit chirie, utilități, mâncare și uneori trebuie sa te apuci și de altceva pentru a îți putea permite “ pasiunea “, pasiune care speri intr-o zi sa devină meseria din care să îți duci existența.

Cum a fost prima ta colaborarea cu Teatrul Naţional din Iaşi? Ce ai jucat?

Prima colaborare a fost un semn că meseria asta chiar merita orice sacrificiu. Am făcut parte din distribuția spectacolului “Goldberg show” in regia lui Mihai Maniuțiu. Am făcut parte dintr-un personaj (relativ) colectiv -,,Îngerii iadului” și noi am lucrat mai mult cu coregrafa Andrea Gavriliu.

Am avut parte de o echipă de oameni profesioniști care știau exact ce, cum, când, de ce si unde! Am venit toti pregătiți, au lucrat profesionist, ne-au pus pe toti in valoare si mai ales, am avut ocazia să joc alături de domnul Marcel Iureș, să fac parte din aceeași distribuție cu un om de o blândețe extraordinară, cu un actor deosebit si foarte riguros de la care am furat cât de mult am putut.

De asemenea, am luat contact și cu alte lucruri pe care prefer să le țin pentru mine, dar și acele lucruri m-au călit și mi-au făcut viața mai simplă în viitorul meu de actriță.

Cred că am făcut până acum, în scurt timp, aproape 10 interviuri cu actorii Teatrului Tudor Vianu din Giurgiu- unele sunt înspre “bun de tipar”. La un moment dat m-am prins că o bună parte dintre intervievaţii mei au făcut studii actoriceşti la Iaşi dar joacă, mai nou, la Giurgiu. V-a căzut Dunărea cu tronc sau aţi auzit că la Giurgiu plouă cu puneri în scenă?

Nici una, nici alta la început. La început mergi oriunde, la orice casting, mai ales la castingurile din teatre. Nu știam mai nimic despre Giurgiu când am venit, nu știam mai nimic despre multe în anul 1 de Masterat. Nu știam ca “plouă cu puneri in scenă “ și nici nu mi se pare. Mi se pare NORMAL! Să se monteze și să se joace cât mai mult și ( indicat ar fi) cât mai bine in orice teatru – asta fără a uitat de calitate doar pentru a bifa cantitate.

Revenind, castingul a fost public, am văzut o postare, am venit, a fost o întâmplare amuzantă pentru că se terminase castingul și eu și cu alte două persoane nu am fost strigate deloc și am intrat și am spus ca noi nu am fost strigați. Ne-au primit pe rând și am aflat ca nu aveau pe mail nimic de la noi (fişa de înscriere, cv, repertoriu etc), ne-am prezentat și am luat toti trei. Cumva, cineva de sus ne-a lăsat la urmă pentru ca cei din urmă să fie cei dintâi – sau cel puțin așa îmi place mie să cred.

Ajungem să vorbim şi despre trupa din Giurgiu, considerată a fi una dintre cele mai tinere din ţară. Cum vă stă împreună, cum te simţi pe scena giurgiuveană?

Cum am spus și în mica descriere despre mine, m-am stabilit aici cu sufletul. Cred că ne stă foarte bine împreuna, suntem tineri, dornici de întâlniri care să ne schimbe și sa ne ajute sa creștem, suntem efervescenti, spumosi, diferiți si foarte insetati de teatru.

Pe scena de aici mă simt ACASĂ. Și asta spune multe, e si foarte ușor să te simti ACASĂ in acest mediu, cu acești oameni.

Te-am văzut în …echipament sportiv, în Meciul inimii. I-am întrebat pe toţi din echipă cum a fost întâlnirea cu Alexander Hausvater, te întreb şi pe tine: cum a fost, ce ai învăţat?

A fost … vindecător. Am învățat că nu trebuie să uit niciodată cine sunt şi ce sunt si mai ales ce m-a făcut cine sunt astăzi. Suntem suma experiențelor noastre si a modului de gestionare a acestora si nu trebuie să uitam asta!

Domnul Hausvater este o școală, dacă întelegi limbajul în care se predă nu poți ieși decât câștigat.

Apropo de Meciul inimii, crezi că arbitrul Dani Popa a fost corect la numărătoarea voturilor?

Hahahaha!… e din ce in ce mai corect de la meci la meci … de la inimă la inimă.

Ce “număr” din Meciul inimilor ţi-a fost cel mai drag?

Momentul de confesiune al tuturor. Nu este ușor să îți deschizi sufletul în fata atâtor oameni, e un act de curaj și pentru că toti am avut curajul sa ne destăinuim unul altuia și apoi unui public larg… e momentul meu drag. Nu ai parte prea des de asta în teatru; să vii pur și simplu, să vorbești despre tine și să mai fii și ascultat de atâtea perechi de urechi! Şi nici nu e ușor – e mai simplu să înveți un text și să îl spui dând viața unui personaj.

Care a fost cel mai bun rol al tău la Giurgiu?

Nu știu dacă eu sunt in măsură să decid asta, ci cei care m-au văzut. Ce știu sigur e ca toate mi-au fost dragi, la toate am dat maximul din câte am știut și am putut la momentul respectiv și un lucru de care sunt recunoscătoare Universului e că am roluri pe tipologii diferite ( de la dansatoare în club, la politiste, la femei căsătorite, la fete de împarat, la un șoricel etc) și așa nu au timp părţi din mine sau din creativitatea mea să stagneze.

Ce roluri aştepţi?

Fix cele pe care le merit.

Este teatrul pentru copii mai special? De ce?

Oo… da! E special pentru că pe copii nu poți să ii minți . Adulții, când vin la teatru, știu că e o convenție, ca actorii joaca o piesa învățată, regizată etc. Copiii, dacă nu văd in fata ochilor personajul pe care tu îl interpretezi … i-ai pierdut ! Nu te mai cred.

Am o poveste haioasă despre asta. Jucam două personaje intr-un spectacol de copii și când m-am schimbat de rochi,i nu am avut timp sa îmi schimb și incaltamintea. Când am intrat in scenă, copiii au început să spună “ uite e x ( celălat personaj) că are încălțările roșii cu mustăți”. Și așa ajungem la punctul doi pentru care e mai special și mai greu teatrul pentru copii- sunt foarte atenți la orice detaliu! Copiii se joacă pe bune când se joacă și asta vor sa vadă și pe scena – soricei, duhuri, spaţii pe bune.

Și mai e special și pentru că pe noi ca actori ne solicita mai mult tehnic – trebuie să vorbești mai tare, să faci gesturi mult mai ample, totul trebuie să fie mai mare și atunci, tehnic, trebuie să ieșim din micul nostru adevăr cu care suntem obișnuiți la spectacolele de adulti.

Merită publicul giurgiuvean o asemenea trupă sau mai are de învăţat?

Din moment ce suntem aici, eu cred că merită, nu cred că e întâmplator. Cred că ușor, ușor trebuie să se piardă vorba “Da’ ce?, e teatru la Giurgiu”. Da! Este! Cred că publicul trebuie introdus in lumea rigorii pe care o impune teatrul si cred ca publicul giurgiuvean trebuie sa “crească “ din toate punctele de vedere alături şi împreuna cu noi .

Dacă ne merita sau nu vor demonstra chiar ei.

Dar voi, ce aţi învăţat de la publicul de aici?

Să ne adaptam în prima fază (micilor chicoteli, pozelor cu bliț, pungilor de popcorn în sală, cerințelor și gusturilor). Apoi, in faza doi am învățat că sunt si foarte deschiși si receptivi la ridicarea ștachetei.

Apoi am mai învățat ca fără ei nu existam.

Ce mesaj îi transmiţi publicului din sală?

Publicul poate percepe orice mesaj aş avea eu sau colegii mei de transmis doar din sală! Și cred că cu asta am spus tot .

7 decembrie 2022/ Un interviu de Gelu BREBENEL