Cu Nichita Stănescu am crescut mare

Mereu am zis că nu am poeţi prefereaţi, ci numai poeme sau poezii care îmi plac mult. Nichita face o excepţie, pentru că este excepţional.

Cu Nichita Stănescu am crescut mare şi am rămas băiat cuminte, fără prea mulţi îngeri păzitori. Cu el şi alţii ca de-alde el. Şi, desigur, alături de prietenii mei din viaţa … ceva mai reală, care mă îndemnau să citesc.

Îmi amintesc de librăria din spatele blocului 92 de lângă Turn, unde acum este Clubul Pensionarilor din Giurgiu. Acolo aveam pile şi pentru că în biblioteca mea de acasă era destul loc, cumpăram cărţi, când ocazia se ivea. Ocazia însemna să apară volumul unui poet sau al unui scriitior clasic sau mai rar contemporan, obligat fiind să plăteşti- fără să le iei acasă, şi alte volume ale unor nimeni pe atunci cu pile la partid. Librăria era cu …autoservire- ce vremuri!- dar cărţile bunicele sau bune se întâlneau numai după tejgheaua vânzătoarei. Ţin minte că se găseau, mai rar, cărţi bune şi prin rafturi, şi când dădea norocul peste mine dar nu aveam destui bani, le ascundeam în spatele altor cărţi pe care nu le-ar fi cumpărat nimeni. Dacă mai era loc, de cele ascunse de alţii! Aşa am găsit, într-o bună zi, un volum de Nichita- ascuns de altcineva. L-am luat, să fie al meu! Acum am mărturisit, este pe jumătate iertat. Restul de iertare i-o datorăm tot noi, lui Nichita Stănescu. Pentru că am ieşit din starea necuvintelor şi a poeziei şi ne amintim de asta doar la date fixe.

Gelu BREBENEL