Bolnav de insulită/ OAIA NEAGRĂ
Dragilor, vă răcoresc cumva cu o poezie din prea puţin cunoscutul meu volum de poezii ”Bolnav de insulită”:
Ne-am rătăcit în început de toamnă
Mi-eşti dragă şi-mi eşti frunză şi-mi eşti sus,
Dar stai că vine marea desfrunzire
Cu ruginiu, cu plumb, şi cu apus.
Unde să fug, cărui pustiu mă laşi pedeapsă
Cărei fântâni secate îmi laşi versul?
Tăcerea ta mă seacă şi-mi înfundă
Izvorul care-mi udă universul.
Prin ceaţă paşii tăi îmi lasă timp
Şi-mi lasă urmă să te prind din urmă,
Sunt oaia neagră care calcă-n străchini
Mergând în sens invers, să ies din turmă.