Bolnav de insulită/ OAIA NEAGRĂ

Dragilor, vă răcoresc cumva cu o poezie din prea puţin cunoscutul meu volum de poezii ”Bolnav de insulită”:

Ne-am rătăcit în început de toamnă

Mi-eşti dragă şi-mi eşti frunză şi-mi eşti sus,

Dar stai că vine marea desfrunzire

Cu ruginiu, cu plumb, şi cu apus.

Unde să fug, cărui pustiu mă laşi pedeapsă

Cărei fântâni secate îmi laşi versul?

Tăcerea ta mă seacă şi-mi înfundă

Izvorul care-mi udă universul.

Prin ceaţă paşii tăi îmi lasă timp

Şi-mi lasă urmă să te prind din urmă,

Sunt oaia neagră care calcă-n străchini

Mergând în sens invers, să ies din turmă.