TEATRUL, CA O ŞCOALĂ- Dani POPA: La Giurgiu este o echipă efervescentă, cine nu ar vrea să vină aici?

  • drumul e la fel important, dacă nu, chiar mai important decât destinația
  •  am avut profesori cu aură de la care am învăţat mai întâi să fiu om
  •  textul îți oferă multe răspunsurile la întrebări pe care nici nu ai apucat să ți le pui

BIOGRAFIE: Născut la 12.08.1998, leu luminos cu ascendent în rac răzbitor. Fălticeni, jud Suceava.

Sunt licențiat la Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Teatru „George Enescu” Iași (promoția 2020), prof. Emil Coșeru & Tatiana Ionesi (mereu le spun numele deoarece au pus bazele ABC-ului meu ca actor și îi apreciez enorm ca pedagogi și actori). Masterat la aceeași facultate (2022)

Primul teatru în care am lucrat: Ateneul Național din Iași (unde sunt colaborator și în prezent).

Teatre prin care am mai trecut și am crescut: Teatrul Tudor Vianu, Teatrul din Stejar (independent, Iași) plus teatrele din țară pe unde am umblat în turneu, unele din ele chiar recent și unde mam simțit extraordinar (cele mai importante pe plan profesional ar fi Teatrul Național „I. L. Caragiale” București, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra).

În 2021 mam alăturat trupei din Giurgiu, odată cu spectacolul „Teorema maimuțelor infinite” (regia Antonella Cornici). Pe lângă acesta, fac parte și din „Depozitul zero”, după „Cloaca” de Maria Goos (r. Bogdan Ujeniuc), „Meciul inimilor” (teatru-sport, r. Alexander Hausvater), și „Tango, monsieur” (r. Vlad Ianuș).

Carevasăzică, discut cu arbitrul din „Meciul inimii”, o „partidă” care înglobează bună parte din trupa teatrului din Giurgiu. Nu mai spun că „antrenorul” a fost nimeni altul decât marele Alexander Hausvater. Cum a fost întâlnirea cu maestrul?

Am un caiet pe care l-am umplut cu impresii în cele nouă zile de workshop. Scriu aici câteva sintagme care ar putea să rezume (sau nu neapărat) experiența cu Alexander Hausvater: pot să zbor, devine a doua mea natură, îmbrățișez fără mâini, curge de pe fruntea mea sudoarea creativității, mă arunc.

Cum ţi s-a părut relaţia regizor- actori, în proiectul teatru-sport? Ce ai învăţat din această întâlnire?

Consider că orice regizor are școala proprie. În lucrul cu domnul Hausvater am simțit școala Hausvater. Ceva din școala asta am simțit-o și la lucrul pentru unul din cele mai dragi proiecte la care am participat, Teorema maimuțelor infinite, regia Antonella Cornici. Ambii par să pună un paznic la intrarea în universul lor unde condiția e să te joci.

Şi totuşi, cum crezi că s-a „îndurat” Alexander Hausvater să-şi aplece atenţia spre Giurgiu?

Hai să fim serioși, la Giurgiu e o echipă efervescentă, cine nu ar vrea să vină?

Bună asta! …Hai să rămânem la teatrul din Giurgiu. Cum ai fost primit în trupă? Cum ţi se pare trupa?

-Prima mea experiență cu Teatrul Tudor Vianu a fost la Teorema maimuțelor infinite (r. Antonella Cornici) unde cuvântul ECHIPĂ a fost mai important decât EU. Parcursul meu aici a continuat cu Depozitul zero (r. Bogdan Ujeniuc), Meciul Inimilor și ultimul, dar nu cel din urmă, Tango, monsieur? (r. Vlad Ianuș) De obicei, o relație dacă începe intens, se stinge la fel de repede. Nu e și cazul aici.

Cum ţi se pare trupa?

-Profesionalismul, căldura, respectul, simțul umorului și disponibilitatea oamenilor pentru a face teatru de calitate caracterizează fără doar și poate echipa de aici (de la actor, la regizor, la manager, sound-designer, light-designer).

Ce roluri ţi-ai dori să primeşti?

Viața are multe momente în care e plictisitoare. De ce să facem și meseria plictisitoare? Îmi place să fiu surprins.

Ai fost destul de solicitat în ultima perioadă sau se putea mai mult?

Am avut vreo două burnout-uri în ultimele 365 de zile. De bine, de rău, anul asta am dus la capăt șapte premiere (două la Ateneul Național din Iași, una în cadrul independent la Teatrul din Stejar Iași și patru la Teatrul Tudor Vianu) și o încep în decembrie pe a 8-a. Sunt bine. Sunt într-o competiție continuă cu cel care nu vrea să audă de acest termen, cu mine.

Spune-mi, cum arată o zi de muncă pentru tine, când mai sunt două săptămâni înaintea unei premiere în care ai fost distribuit într-un rol important?

Ce îmi place la ceea ce fac e că mă bazez pe un program stabilit, dar mereu intervine noul. Sunt șanse mari ca ziua să înceapă fără mic dejun, să continue cu repetițiile în doi timpi (10-14, 16-20/și mai mult) și să se încheie cu o piesă bună ascultată în căști și stat cu propria-mi ființă solitară. Dar, de asemenea, sunt șanse mari să găsești ceva personajului și să te preocupe de să nu mai asculți nici piesa în căști, să nu mai simți foamea, să nu mai vrei nimic altceva decât să îți canalizezi întreaga energie (sau o mare parte din ea) către scop, neuitând nicio clipă că drumul e la fel de important, dacă nu, chiar mai important decât destinația.

Am denumit seria noastră de interviuri „Teatrul, ca o şcoală”, într-o vreme în care şcoala românească este în suferinţă. Unul dintre motive ţine de faptul că profesorii nu se mai pot impune în faţa elevilor, care sunt din ce în ce mai libertini, dar şi dezinteresaţi de şcoală. Ai simţit asta ca elev?

Ca elev e des întâlnit să vrei să te simți „libertin”. Vorbesc în numele meu acum. Dezinteresat de școală nu am fost niciodată. Am avut profesori ce nu îmi inspirau nimic, dar am avut profesori cu aură și de la care învățam mai întâi să fii om, literatura română, istoria, geografia, franceza, trecând în plan secund. Le mulțumesc profesorilor mei de la Colegiul Național „Nicu Gane din Fălticeni care au știut să își adapteze metodele la noi, liceenii din acei ani 2013-2017.

Teatrul, ca o şcoală” cum se poate impune în faţa tinerilor de astăzi? Ce îşi propune să-i înveţe?

Absolut nimic. Teatrul prezintă. E decizia tânărului dacă vrea să învețe și ce să învețe. Eu când eram în liceu și mergeam la teatru am învățat că nu se învârte Pământul în jurul meu, că singurul lucru pe care îl știu e că nu știu nimic și că nu am niciun drept să fiu răutăcios și lipsit de respect.

Deja am anticipat întrebările legate de publicul giurgiuvean. Cum ţi se pare acesta?

Într-o perioadă de tranziție. Pozitivă.

Când puneţi în scenă o piesă, regizorul îşi impune punctul de vedere, cu el lucraţi umăr la umăr. Se gândeşte actorul şi la ce a vrut să spună dramaturgul, sau numai la ce „vede” regizorul?

Sigur că trebuie să înțelegi dedesubturile replicilor. De multe ori tu ca actor nu trebuie decât să insiști puțin mai mult decât e permis. Să fii curios. Textul îți oferă multe răspunsurile la întrebări pe care nici nu ai apucat să ți le pui.

Dacă mâine ai prinde peştişorul de aur, cum ar suna dorinţa ta legată de teatru?

Unitere, Unitere (în Do major, cântată de un tenor liric).

Ce aştepţi de la anul 2023 în plan profesional?

Prin regula de trei simplă, am calculat că în 2022 am avut, adunate, 31 de zile în care am avut timp de mine. Nu mă plâng. Au fost proiecte, mai multe ca niciodată. Dar au fost și multe drumuri, oboseală pe care încă o resimt, texte învățate pe tren sau avion, probleme personale, nervi, neîmpliniri pe alte planuri decât cel profesional. Sigur, toate astea m-au călit, m-au ajutat să grow up, să devin critic cu mine însumi, să vreau mai mult, să realizez că trebuie să muncesc mai mult și mai inteligent. Așa că de la 2023 vreau… habar n-am ce vreau. Sau poate știu, dar păstrez pentru mine.

Urmează o întrebare de-a dreptul de sezon: eşti un actor care îl joacă pe Moş Crăciun. Ei, şi acum, că tot eşti Moşul, ce le urezi giurgiuvenilor care nu vin la teatru pentru că Bucureştiul este foarte aproape?

Aveți șansa să veniți la teatru să mă vedeți, înainte de a deveni actor recunoscut la nivel internațional. Gândiți-vă că puteți să vă lăudați cu faptul că mă știți dinainte să fiu eu cineva. …Glumesc acum, sper să nu mă ia lumea atât de în serios. În încheiere vreau să zic ceva ce nu are legătură cu nicio întrebare, și cu absolut nimic de fapt, dar are în același timp legătură cu acest interviu (pentru care sunt recunoscător): e greu să crezi un actor că e, dar noi suntem ăia care!     Mulţumesc!

Rămâneţi ăia care! Mulţumesc şi eu!

4 decembrie 2022- Un interviu de Gelu BREBENEL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *