TEATRUL, CA O ŞCOALĂ- BOGDAN UJENIUC: Cred că cele mai importante calități ale unui actor sunt modestia și empatia

•   Mi-aş dori un rol sensibil, un rol în care să fiu vulnerabil
•   Rolurile negative mi-au schimbat perspectiva asupra lumii
•  Toti suntem personajul negativ în viaţa cuiva
•  Lumea avansează şi teatrul nu trebuie să rămână în urmă

BIOGRAFIE -Bogdan UJENIUC: născut 29 ianuarie 1996, la Suceava. Studii de licenţă– Facultatea de Teatru și Televiziune Cluj-Napoca, masterat Universitatea de arte George Enescu- Iași, studii de licenţă (în desfăşurare-regie teatru) Universitatea de arte George Enescu Iași. Teatrul Tudor Vianu este primul teatru în care am lucrat, începând cu 2018.

Se pare că trebuie să te hotărăşti între actorie şi regie. Sau le vrei pe amândouă?

Sincer nu cred că trebuie să mă hotărăsc. Atunci când am decis că vreau să fac regia am ales să spun prin regie ce nu pot prin actorie și invers. E un alt mod de a pune în scenă sufletul meu.

Şi totuşi, care este pe primul loc- actoria sau regia?

E ca şi cum m-ai pune între mama și tata. E drept că unul din părinți a apărut mai târziu în peisaj, dar asta nu înseamnă că am un preferat sau că cel absent nu veghea deja asupra mea .

Mulţi spun că în triunghiul dramaturg- actor- regizor, toţi ar fi la fel de importanţi. Tu ce părere ai?

Cred ca din acest triunghi putem face un heptagon pentru că trebuie să adăugăm și scenograful, compozitorul, Light designer-ul și desigur tehnicul. La fotbal nu punem doar fundașii, mijlocașii și atacanții. Uneori portarul are mai multă valoare ca ceilalți.

Anul 2018 te-a adus la Giurgiu. Cum vrei să te întreb: Cine te-a recomandat sau Ce te recomandă?

Dacă mă întrebi ce mă recomandă, involuntar aş răspunde ,,vocea și talentul”. Iar de recomandat nu avea cine să mă recomande. Abia ieșisem de pe băncile facultății și fugeam prin ţară la castinguri. Inițial trebuia sa fiu într-un spectacol la Ploiești dar s-a anulat, aşa că am schimbat ruta spre Giurgiu și aici am rămas.

Care sunt cele mai apreciate calităţi ale unui actor?

Am același răspuns cred ca din anul 1 de actorie. Cred ca cele mai importante calități sunt modestia și empatia.

Actorii tăi preferaţi?

Nu cred că am actori preferati. Ba am, mint. Toți actorii care respectă meseria asta și o fac cu dragoste. Cei care luptă zilnic pentru visul lor, indiferent câtă durere le provoacă asta uneori. Ăștia sunt actorii mei preferați.

Care crezi că sunt cele mai puternice personaje ale teatrului universal?

Nu aş putea sa răspund la asta. Nici nu am apucat să le cunosc pe toate.

Revin la teatrul din Giurgiu: cum ai fost primit în echipă?

Spun mereu povestea de când am venit la casting, mi-am cerut scuze de la echipa teatrului că am întrat în faţa lor iar colegul Vlad Bînzoiu mi-a răspuns “Stai liniștit. Cum intri aşa ieși”. Acum la castinguri stăm amândoi și îi primim pe noii veniți cu aceiași urare.

Ce roluri aştepţi?

Mi-as dori un rol sensibil, un rol în care să fiu vulnerabil. Vreau să văd dacă mi-am depășit anumite bariere pe care mi le-am auto impus.

Ai ratat vreun rol?

Nici la asta nu știu cum să răspund. Mereu am încercat sa dau atât cât am putut. Dacă l-am ratat înseamnă că atât puteam să ofer atunci, dar știu ca zilnic mă tot îmbogățesc câte puțin.

Cum priveşti rolurile negative?

Rolurile negative mi-au schimbat perspectiva asupra lumii. Când am jucat primul rol negativ am judecat foarte mult personajul. Şi nu-mi ieșea nimic. Până când am început să-l apăr. Personajele negative iubesc, urăsc, simt la fel ca toate celelalte. Doar că nu sunt înțelese. Toti suntem personajul negativ în viaţa cuiva.

Vorbeşte-ne despre “Meciul inimilor” şi întîlnirea cu maestrul Hausvater.

• Nu cred ca e o experienţă ce se poate povesti în cuvinte. E despre viaţă și despre iubire. Niciuna din cele două nu se pot exprima în cuvinte.

Există tendinţa de a aborda puneri în scenă de o manieră modernistă, teatrul clasic fiind marginalizat, ca să nu spun abandonat. Referitor la asta Amza Pellea spunea: Cred că în spatele modernismului, a căutărilor teribiliste se ascund de fapt neputinţe. Ce părere ai?

Dacă avem Mail de ce să mai trimitem scrisori? O facem uneori de dragul vremurilor bune, dar lumea avansează si teatrul nu trebuie sa rămână în urmă. A pierdut deja mult în faţa cinematografiei. Cum să ajungem altfel la publicul tânăr? Iar cei mai în vârstă trebuie sa înțeleagă și ei lumea de astăzi cu frumusețile și nefrumuseţile ei (cu acest modernism), ca să nu creăm un hău între generații. Sper ca am înțeles bine întrebarea.

Respect punctul tău de vedere. …Se spune că teatrul se alimentează din viaţă. Am văzut teatru cu strigăte, leşinături şi tăvăleli, – un teatru exagerat atâta vreme cât oamenii nu sunt aşa, nu aşa e în viaţă. De unde vin asemenea abordări şi ce le justifică?

Aici dă-mi voie sa nu fiu de acord. Oamenii sunt aşa. Nu am făcut încă 27 de ani, dar am văzut destul teatru exagerat în viaţa de zi cu zi. În teatru uneori poate nu are justificare. Poate actorul nu trăiește destul încât sa strige sau să se tăvălească. Poate nu e cea mai bună construcție. Dar oamenii sunt aşa. Treaba noastră e să surprindem exact cum ajung oamenii până la tăvăleală şi să nu o folosim fără o buna justificare sau un joc excelent.

Cum ţi se pare publicul giurgiuvean? Ce îi transmiţi?

Mă bucur de fiecare dată când vad în sală oameni emoționați, oameni care râd, plâng și trăiesc o dată cu noi. Oameni care se vindecă și care își pun întrebări. Dar în acelasi timp mă doare să văd oameni care fac miştouri, mănâncă zgomotos, stau pe telefoane, fac glume de prost gust în momente sensibile pentru alții. Ce vreau să le transmit este că îmi doresc să fie mai deschiși când vin la teatru. Să nu se mai ascundă în spatele ecranelor, să privească poate viaţa și din altă perspectivă. O perspectivă poate cu care nu sunt obișnuiți. Iar pentru cei care fac deja asta, le mulțumesc din inimă.

1 decembrie 2022 – un interviu de Gelu BREBENEL