Sfinţii Trei Ierarhi, ocrotitorii şcolilor teologice, la biserica Buna Vestire, biserica tinerilor
La data de 30 ianuarie, Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, ocrotitorii tuturor şcolilor teologice.
Cu acest prilej, Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa colectivului profesoral şi a elevilor seminarişti, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în Biserica Buna Vestire din municipiul Giurgiu, cunoscută ca ,,biserica tinerilor”.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Seminarului Teologic ,,Teoctist Patriarhul” din Giurgiu, condus de părintele profesor Andrei Petrache.
La momentul chinonicului, potrivit tradiției deja, trei elevi seminarişti ( Mirel Grozea , Antonio Vlad și Bogdan Enache, toți elevi în anul IV), au prezentat studii despre viaţa şi activitatea Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, după care au primit din partea Preasfințitului Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, câte o icoană și o biblie, precum și numeroase publicații.
În cuvântul de învăţătură, Chiriarhul a vorbit despre importanţa teologică a Sfinţilor Trei Ierarhi în Biserica Ortodoxă. Prin viaţa şi scrierile lor au fost cunoscuţi şi apreciaţi în întreaga lume creştină, devenind modele de urmat pentru tinerii creştini dornici de a-şi împodobi sufletul cu alese virtuţi creştine şi de a-şi îmbogăţi mintea cu cele mai folositoare învăţături, atât în domeniul ştiinţelor teologice, cât şi în domeniul ştiinţelor laice. Ierarhul a îndemnat elevii să-și însuseașcă atât cunoștinte teologice, cât și din științe, pentru ca in acest fel sa devină formatori de opinii si slujitori de seamă ai Sfintei noastre Biserici.
Anul acesta se implinesc 29 de ani de la începerea cursurilor la Seminarul Teologic ,, Teoctist Patriarhul’’ din municipiul Giurgiu.
Chiriarhul i-a îndemnat pe tinerii seminarişti giurgiuveni să aibă ca pildă în pregătirea lor teologică pe cei trei sfinţi care, prin viaţa şi scrierile lor, au devenit cunoscuţi şi apreciaţi în întreaga lume creştină, oferindu-le tuturor cu acest prilej, pastorala prilejuită de Praznicul Naşterii Domnului, cărți și iconițe.
Emil PĂLĂNGEAN