Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina
La data de, 25 noiembrie 2022, ziua sărbătoririi Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica Mănăstirii Comana, care şi-a prăznuit ocrotitoarea.
În cuvântul de învăţătură, adresat credincioşilor prezenţi, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a vorbit despre viaţa şi suferinţele Sfintei Ecaterina.
Cu această ocazie, credincioşii prezenţi au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, păstrate în biserica mănăstirii, la Icoana Sf. Ierarh Nicolae cu ferecătură argintată, precum și la sfântă icoană “Călăuzitoarea “ sau “Odighitria “ adusă din Manastirea Vatopedu a muntelui Sfânt Athos, icoană ce a fost oferită obstei mănăstirii de către Preasfinţitul Părinte Ambrozie.
În continuare, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii trecuţi la cele veşnice.
Înaltpreacuviosul Părinte Ahim. Mihai Muscariu, starețul mănăstirii, a mulțumit pentru dragostea cu care Preasfinţia Sa înconjoară Sfânta și Voievodala Mănăstire Comana.
La Sfanta şi Dumnezeiasca Liturghie au participat și elevii ai Seminarului Teologic „Teoctist Patriarhul” din municipiul Giurgiu, ce au oferit răspunsurile la strană.
Credincioşilor prezenţi le-au fost oferite iconiţe cu chipul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina și ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă.
Emil PĂLĂNGEAN