Petra ŞERBĂNESCU TĂNASE- “IPOSTAZE”- expoziţie de artă plastică la Ruse, cu ocazia zilei naţionale a României
Cunoscuta artistă giurgiuveană în domeniul plastic- Petra Şerbănescu Tănase, organizează a treia expoziţie din seria „Crăiasa”, la Ruse, în Bulgaria, cu ocazie zilei naţionale a României- 1 decembrie. Prima expoziţie a avut loc în anul 2017, la sediul Muzeului de istorie din oraşul de peste Dunăre, în parteneriat, ca si acum, cu euroregiunea Danubius.
Doamna Petra Şerbănescu Tănase a declarat, pentru Giurgiu express: “Titlul expoziției este dat de stările personajelor. Tema este o continuitate a ciclului „Crăiasa”. Expoziția are un număr de 22 lucrări în ulei pe pânză și acrilic pe pânză, iar lucrările au dimensiuni diferite, în funcție de starea creată de personaj. Personajele nu au chip pentru că vreau ca fiecare privitor să se identifice cu personajul, cu starea lui, atât din punct de vedere cromatic cât și din atitudinea acestuia. Sunt lucrări decorative, folosind game cromatice susținute de griuri și foarte multe detalii“.
Cu specificaţia că Petra ŞERBĂNESCU TĂNASE nu mai are nevoie de nicio prezentare, vă invităm la vernisajul expoziţiei, luni, 21 noiembrie 2022, orele 14.00, la sediul Euromuzeului din Ruse, Bulgaria.
Gelu BREBENEL