NOAPTEA MUZEELOR
La Muzeul Județean„Teohari Antonescu” Giurgiu, ca și în alte muzee din țara, sâmbătă, 13 mai 2023 a fost organizat evenimentul cultural „NOAPTEA MUZEELOR”.
Muzeul Județean „Teohari Antonescu” a pregătit pentru cunoscutul eveniment mai multe manifestări. Au putut fi vizionate expoziția de artă „Din comorile muzeului”, precum și expoziția „Școala românească de odinioară”, aparținând scriitorului și colecționarului Petre Crăciun, un vechi colaborator al Muzeului giurgiuvean.
Tot în seara zilei de 13 mai, în cadrul aceluiași eveniment, a avut loc în Parcul Alei un spectacol muzical coregrafic susținut de artiștii Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Giurgiu și ai Centrului Cultural Local „Ion Vinea”.
Emil PĂLĂNGEAN