CĂMAȘA ȘI PEȘTEMANUL DE VLAȘCA
Recunoscut ca fiind unul dintre cele mai spectaculoase din țară, costumul de sărbătoare din Vlașca se individualizează în cadrul portului tradițional românesc prin prețiozitate și rafinament ieșite din comun.
Cu binecuvântarea P.S. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Centrul Pastoral Cultural Gavril Drugănescu de la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii a fost gazda unui eveniment deosebit de promovare a acestui costum apartinând spațiului vlăscean la care au participat membrii ai comunității Sezătoare Basarabia, Sezătoare București, Sezătoare Focșani, Sezătoare Argeș, Cusături dobrogene Constanța, coordonati de dna Victoria Bizon și dl. Nelu Dumitrescu, precum și etnologi și studenți la facultatea de Etnologie a Universității București.
Aceștia au fost întâmpinați de P.C. Pr. Protos. Benedict Georgescu, starețul mănăsririi, de către doamne preotese, soții ale preoților din cuprinsul eparhiei Giurgiului și de alți membrii ai comunității vlăscene.
Evenimentul a fost deschis de către Dl. Grigore Vasile, istoric, care a prezentat istoria Conacului Drugănescu și diverse aspecte ale portului în perioada interbelică și postbelică, fiind proiectate mai multe fotografii de epocă.
În continuarea evenimentului au fost prezentate cămășile cusute de membrele comunității Șezătorilor folosind toate tehnicile de secol XIX. Cu această ocazie, P.C. Pr. Benedict a înmanat doamnelor care au cusut cămășa de Vlașca și au țesut peștemanul specific zonei, Distinctia eparhiala „Vrednicia Vlasceana” acordată de P.S. Ambrozie, Episcopul Giurgiului în semn de mulțumire pentru contribuția deosebită de reconstituire și promovare a portului vlăscean.
Membrii comunității Șezătorilor și-au arătat deschiderea și dorința de a învăța pe mai departe pe cei dornici din cadrul comunității vlăscene să revitalizeze și să ducă mai departe canoanele și tehnicile de cusut specifice zonei. În acest context P.C Benedict Georgescu, staretul Mănăstirea Izvorul Tămăduirii a lansat invitația organizării unor evenimente periodice în locația oferită de Centrul Pastoral Cultural Gavril Drugănescu de la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii, ocazia cu care doamne preotese și alte persoane interesate să poată învăța la rândul lor să coasă și să țeasă portul specific de Vlașca, sub denumirea Șezătoare Vlașca.
Emil PĂLĂNGEAN