SFÂNTUL MARE MUCENIC DIMITRIE, IZVORÂTORUL DE MIR
În ziua de 26 octombrie 2022, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Mare Mc. Dimitrie, izvorâtorul de mir, Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica din localitatea Puțu Greci, comuna Greaca, protopopiatul Hotarele, biserică ce a fost construită în anul 1933.
Cu acest prilej, în cuvântul de învățătura rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Episcopiei Giurgiului a vorbit despre Sfântul Dimitrie, izvorâtorul de mir, despre viaţa sa şi despre modelul de viață pe care îl reprezintă.
Pentru bucuria duhovnicească a credincioşilor au fost aduse spre închinare Icoana Maicii Domnului de la Letca Nouă, părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și părticele din moaștele Sfântului Ierarh Ambrozie al Mediolanului, aduse de la schitul “Acoperamantul Maicii Domnului”din satul Varlaam. A fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii sfântului locaș trecuți la cele veșnice.
Ierarhul l-a felicitat pe părintele Eduard Dumitrache, parohul bisericii, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată și pentru lucrările făcute în sfânta biserică, oferindu-i mai multe lucruri folositoare în activitatea pastorală din parohie, o bederniță și o cădelniță. De asemenea, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți, oferindu-le icoane și ultimele numere ale revistei Familia Ortodoxă. La rândul său, părintele Eduard Dumitrache, parohul bisericii a mulțumit Preasfinţitului Părinte Dr. Ambrozie, oferindu-i un Tipic Bisericesc vechi din anul 1873,o frumoasă icoană triptic și mai multe cărți, iar credincioșilor prezenți le-a mulțumit pentru participarea la acest eveniment din viața Parohiei din Puțu Greci.
Emil PĂLĂNGEAN