SF. IERARH SPIRIDON AL TRIMITUNDEI OCROTITORUL BISERICII „BUNA VESTIRE”

Marți, 12 decembrie 2023, când Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Ierarh Spridon, Episcopul Trimitundei, Întâistătătorul Eparhiei Giurgiului, Preasfințitul Părinte Episcopul Ambrozie a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica Buna Vestire – Grecească, cu hramul Sf. Ierarh Spiridon, din municipiul Giurgiu.

 

 

Ierarhul a evidențiat implicarea pastoral-misionară a Sfântului Ierarh Spiridon în viața comunității și a oferit tuturor iconiţe, ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă’’ și pastorala prilejuită de Praznicul Naşterii Domnului.

În continuare, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii și preoții bisericii trecuţi la cele veşnice.

Credincioșii prezenți au avut ocazia să aducă cinstire la un fragment din moaştele Sf. Ecaterina, păstrate în această biserică.

Răspunsurile la strană au fost date de Corul Seminarului Teologic Teoctist Patriarhul din Giurgiu.

Ridicată între anii 1863-1865 de către comunitatea grecească din Giurgiu, Biserica Parohiei „Buna Vestire”, ce îl are ca ocrotitor pe Sf. Ierarh Spiridon, păstrează până astăzi pictura marelui artist Gheorghe Tătărescu, fiind un reper duhovnicesc important pentru credincioșii din orașul Giurgiu.

Emil PĂLĂNGEAN