ROSTUL și RÂNDUIALA
Singurătatea alergătorului de cursă lungă
Tinerii asaltează redacțiile. Vor să devină jurnaliști. Pentru că reporterul la ziar este învelit într-o aură care-l transformă, în ochii celorlalți, într-un personaj unori teribil, pitoresc, alteori curajos și puternic iar de cele mai multe ori în insul care în permanență este preocupat de idealurile acestei lumi. În realitate, meseria de lucrător la ziar- fie mânuitor de condei, fie truditor anonim la “fața nevăzută” a unei publicații- este mult mai anostă.
Lucrătorul la ziar este singur în fața paginii albe. O singurătoate apăsătoare, neîndulcită de 
prezența vreunei muze. El nu crează ci numai oglindește realitatea: de aceea, grija de a nu deveni un mic zeu îl face ca arareori să atingă vârsta pensionării.
Între două semne de punctuație, îl asaltează grijile cotidiene, comune, fiindcă viața lui personală se desfășoară dincolo de marginile paginii la care trudește. Mizeriile acestei lumi, în care este nevoit deseori să scormonească, îl lasă, încet, încet, fără prieteni. Este când mesagerul veștilor de bine și trebuie recompensat, când al celor rele, deci se cuvine sacrificat.
Editorialul de mai sus poartă semnătura lui Liviu Popazu și a apărut în numărul 600 al publicației “Giurgiu express”, pe 25 decembrie 1997. Pentru cine nu știe, “Giurgiu express” a fost primul cotidian din istoria județului nostru, fondat la 15 august 1994 de Liviu și de profesorul Petre Mihai Cornea. A fost o veritabilă școală de jurnalism, într-o vreme când jurnalistica se făcea cu responsabilitate și onestitate, fără internet, telefoane mobile, aparate foto digitale, ci doar pe teren, perpedes, apoi la mașina de scris.
Astăzi toată lumea este ziaristă și scrie pe internet, pe facebook, prin grupuri reale sau false, mai rar semnând ceea ce scrie, pentru că sub ascunzișul anonimatului sau al conturilor false poți scrie orice vrei, fără rușine și fără să dai socoteală cuiva. Și, culmea, poți să ai chiar pretenții că ești ziarist, chiar dacă te scremi să furi ceva de pe AI, să pari mai deștept, când de fapt nu ești…
“Câinele de pază al societății”- ziaristul!, s-a rătăcit, a dispărut, s-a pervertit. Nu mai este.
Liviu Popazu scria cândva că ziaristul este oglinda societății în care trăiește. Așa era, cândva. Acum nu mai este așa… Și, astfel, ne-am pierdut și rostul, și rânduiala.
Gelu BREBENEL