PREMIERĂ LA GIURGIU/ Gata cu alegerile electorale, alegeți „Jocul de-a vacanța”!
După atâtea zbateri electorale, Teatrul Tudor Vianu face o propunere interesantă publicului său- “Jocul de-a vacanța”, după Mihail Sebastian.
Scrisă in 1938, piesa aduce o undă de liniște și sensibilitate- o comedie romantică, dar cu accente filozofice și psihologice, care explorează teme precum evadarea din cotidian, identitatea, dragostea și iluzia libertății. Dealtfel, „Jocul de-a vacanța” este una dintre cele mai jucate piese din teatrul românesc, fiind apreciată pentru profunzimea psihologică, eleganța stilistică și universalitatea temelor. A fost montată de numeroși regizori importanți și face parte din repertoriul clasic al teatrului românesc. 
La Giurgiu, regia noii puneri în scenă este semnată de un prieten al teatrului nostru- Antonella Cornici, având ocazia să reîntâlnim actorii: Anca Pascu, Vlad Bînzoiu, Ștefan Bogdan Liță, Ana Sivu-Daponte, Evelyn Marcu, Mădălina Borș și Robert Poiană.
Scenografia – Ana Maria Udenu, coloana sonoră originală este realizată de Șerban Chițu, în timp ce lighting designul poartă semnatura lui Corvin-Marian Matei.
Biletele sunt disponibile la casa de bilete a teatrului și online pe bilete.ro
Pentru detalii suplimentare puteti să contactați secretariatul teatrului Tudor Vianu, e-mail teatrultudorvianu@gmail.com
Veniți la Teatru! Vineri, 23 mai ora 19.00, sala Dem Rădulescu.
Gelu BREBENEL














































































































































































































