Nașterea Maicii Domnului sărbătorită la biserica din Letca Nouă

În ziua de  8 septembrie 2022, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte „Naşterea Maicii Domnului”, Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica din localitatea Letca Nouă, cu prilejul hramului.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, Chiriarhul a vorbit despre persoana Maicii Domnului, modelul cel mai strălucit al tuturor virtuţilor şi Maica vieţii veşnice și despre locul pe care Aceasta îl ocupă în teologia ortodoxă.

Chiriarhul a hirotonit intru diacon, pe seama Mănăstirii Izvorul Tămăduirii – Drugănescu, din comuna Floreşti-Stoeneşti, protopopiatul Bolintin, pe tânărul teolog Dan Gabriel.

Ierarhul l-a felicitat pe părintele Taraș Mihai-Cristian pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată și pentru lucrările la altarul de vară ce se desăvârșește în proximitatea bisericii cât și pentru proiectul noului Centru socio-educațional „Preot Vasile Popescu” , oferindu-i o frumoasă icoană.

Credincioşii  care au venit să înalţe rugăciuni înaintea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, păstrată aici ca un odor de mare preţ, s-au putut închina și la părticele din moaștele Sfântului Nifon,  Patriarhul Constantinopolului și ale Sf. Mucenice Ecaterina, păstrate în sfântul locaș.

Cu această ocaziea  fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii sfântului locaș.

Toți cei prezenți au primit ultimul numar al revistei „Familia Ortodoxă” și iconițe cu chipul Maicii Domnului, dar și pachete cu alimente neperisabile.

După Sfânta Liturghie Arhierească, credincioșii au pornit în procesiune spre centrul localității unde a fost sfințită o troiță nouă construită în stil românesc, traditional de către câțiva locuitori binevoitori ai comunei Letca Nouă.

Emil PĂLĂNGEAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.