Hram la Biserica Sfântul Pantelimon, din curtea Spitalului Județean Giurgiu

     În Duminica a VII-a după Rusalii, 27 iulie 2025, Biserica Ortodoxă l-a sărbătorit pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul dintre cei mai iubiți sfinți vindecători, ocrotitor al medicilor și tămăduitor al bolnavilor aflați în diverse suferințe. Cu acest prilej, Biserica de lemn din curtea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, cu hramul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, s-a aflat în zi de sărbătoare.

    Sfânta Liturghie a fost oficiată, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în Altarul de vară, de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Dr. Teodor Șerban, Vicarul Episcopiei Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

După slujbă, părintele Liviu Mihail Neacșu a rostit un cuvânt de mulțumire și recunoștință adresat tuturor celor care sprijină activitatea spirituală din cadrul spitalului.

Credincioșii prezenți la slujbă s-au putut închina la un fragment din moaștele Sfântului Sfinţit Mc. Haralambie, aduse de la biserica Sfantului Sfintit Mc. Haralambie din municipiul Giurgiu și au primit pachete cu hrană neperisabilă și iconițe, gest de milostenie care însoțește întotdeauna momentele de rugăciune și comuniune din această biserică cu totul specială.

Așezată în curtea Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, această biserică în stil maramureșan a fost construită prin osteneala și grija părintelui profesor capelan Liviu Mihail Neacșu, sprijin moral și spiritual pentru bolnavii și cadrele medicale ale spitalului și urmează a fi sfințită în acest an de către Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

Emil PĂLĂNGEAN