DUMINICA FLORIILOR
În data de 9 aprilie 2023, credincioșii ortodocși au prăznuit Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim. În biserica voievodalei Mănăstiri Comana din județul Giurgiu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența unui număr mare credincioși.
În cuvântul de învățătură, Chiriarhul a explicat sensurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică. De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit și despre semnificația marii sărbători de astăzi, în care vedem înaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce.
Credincioşii prezenţi au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, păstrate în biserica mănăstirii, la Icoana Sf. Ierarh Nicolae cu ferecătură argintată, precum și la sfânta icoană “Călăuzitoarea “ sau “Odighitria “, adusă din Mănăstirea Vatopedu a muntelui Sfânt Athos, icoană ce a fost oferită obstei mănăstirii de către Preasfinţitul Părinte Ambrozie.
La final, Întâistătătorul eparhiei a oficiat slujba de sfinţire a stâlpărilor (ramuri de finic şi de salcie) și a oferit sutelor de credincioși iconițe cu scena Intrării Domnului nostru în Ierusalim, flori și ramuri de finic și salcie, precum și Pastorala la Învierea Domnului 2023.
Emil PĂLĂNGEAN