Meştereala naţională sau Cum şi-a îngropat nea Gică lada cu scule

Cineva spunea că la noi, românii, problema cu meseriaşii e una naţională, în sensul că nu mai avem cu cine să lucrăm, cine să ne facă treaba, bine şi cu răspundere. Şi totuşi, tot la noi, meseriaşul o duce bine. Vine, se uită, îl suduie neapărat pe meseriaşul precedent care a făcut treaba de mântuială ( cine v-a făcut asta?, vai de mama lui de cârpaci!!, e-te-te cum a pus asta aici, se vede din avion!), face ce face, ia banii şi pleacă. În urma lui vine altul, şi mai meseriaş, să repare cea a făcut al doilea şi uite aşa se învârte economia naţională!

Ce fac meseriaşii? E-he!, ei nu lucrează, cică meşteresc! Păi, oamenii de teatru vorbesc despre Caragiale spunându-i meşteru’, Goga vorbea despre Lae Chiru- spunându-i „meştere a nouă sate, Nicolae, Lae Chiru”, iar noi vorbim despre nea Gică ca fiind tot meşter. Meşterul Dorel, care montează întrerupătoarele de lumină de apeşi pe dreapta şi se aprinde în stânga, în bucătărie pe roşu vine apă rece şi pe albastru caldă, în administraţie o groapă se face de patru ori: una cu Enelu, alta cu Apa, alta cu Gazu si a patra oară o face nea Gică de la Gaz, în regie proprie, că şi-a uitat la fund lada cu scule, etc.

Totuşi, cei mai tari din parcare sunt meseriaşii care pun vasele de WC de trebuie să ţii cu o mână capacul şi cu alta să te ocupi de … altele, că nu se dă capacul pe spate, să stea singur la locul lui. Cică aşa se pune, să nu ocupe spaţiu!

A venit unul la mine, m-am tocmit cu capacul de zici că era spaţiul lui, cât am dat un telefon l-a pus tot cum a vrut el, la final a scăpat patentul pe capacul de porţelan al bazinului şi l-a spart. M-a asigurat că se lipeşte bine cu Picătura, a lucrat cam o juma de oră şi a făcut preţul pe care mi l-a şoptit uşurel, sfios, modest, să nu cumva să mai audă şi alţii ce puţin mi-a luat: un milion! Pe o juma de oră!! După care, peste o săptămână m-a rugat să îl ajut cu o chestiune. Chestiunea mi-a luat cam o juma de zi- m-am documentat pe internet, am dat telefoane, i-am făcut un fel de memoriu, m-am dus repede la Primărie să mă dumiresc, m-am întors, am corectat, l-am pus să semneze,  i-am înregistrat petiţia, am făcut copii, i le-am adus. M-am ales cu : „Să trăiţi, don Gelu, să vă dea Dumnezeu sănătate la toată familia, că bine mi-aţi făcut, fără mata nu făceam nimic!”

Am zâmbit şi chestiunea mi-a amintit de regretatul prieten Liviu Popazu, pe care, la un moment dat l-a întrebat bunică-su: „Mă, Liviule, da’ tu pe unde lucrezi!” „Ei, tataie, scriu la un ziar!” „Bine, bine, de scris ştiu io că scrii la ziare, da’ tu, tu, unde lucrezi?”

…Nu mai zic nimic, să ne trăiască meseriaşii cu sapa, că meşterii ăia cu mapa….

Gelu BREBENEL

grafica C. Părăşcan