„Dansând la Lughnasa” -cronica din vis

Aseară am scris, pe repede, câteva impresii despre piesa care abia se încheiase pe scena teatrului giurgiuvean. Azi noapte spectacolul s-a prelungit în vis. Vorbesc serios! Aşa că de-abia acum începe cronica.

Mi-a părut rău că am uitat să apreciez costumele. Deosebit alese, deosebit lucrate şi purtate, amintind de parfumul epocii şi al meleagurilor irlandeze. Nu ştiu de ce cam tot ce vine din trecut ni se pare frumos şi nu vreau să spun că de vină ar fi prezentul sau perspectiva viitorului. Nu! Dar, costumaţiile fratelui întors din Africa au fost bestiale! Mai ales coiful de imperator, la 180 de grade cu încălţămintea, semn că una visăm şi alta suntem… Dar să visezi este uman şi frumos.

Nu ştiu nici la ce manieră a fost scrisă piesa, cum a gândit autorul povestea copilului din flori şi întâlnirea acestuia, pe scenă, cu familia, dar m-a impresionat modul cum regia– atât de simplu pare!- a gândit salturile în timp şi spaţiu, făcând ca totul să pară normal şi în prezent, deşi totul era doar o amintire.

Am apreciat şi decorurile stilizate, care reuşesc să fie sugestive evitând totodată o încărcătură clasică ce ar fi deranjat bugetul teatrului şi cu siguranţă ar fi îngreunat mişcarea atât de solicitantă a minunaţilor actori. Ideea zmeelor expuse la înălţime ( „N-ai ştiut să tragi de sfori, ai căzut de mii de ori„..) şi a vecinătăţii lor cu bicicleta din prezent- o amintire sfărâmată a celei din copilărie, este de o subtilitate fin sugerată, ca şi căderea din final a celor două perdele dispre intrare şi ieşire. Cred că merită să vezi piesa cel puţin de două ori…

Ce să mai spun despre actori! Castingul merită toţi banii, chiar dacă e uşor când ai de unde să alegi. …Iar teatrul Tudor Vianu are o trupă pe cinste. Actorilor le-a stat bine împreună, nucleul feminin subliniind familia clasică din acel spaţiu, în încercarea spre o perspectivă care nu le surâde. Este, de fapt, perspectiva vremurilor, din orice spaţiu, cu bune şi mai ales cu rele, cu visuri şi mai ales cu nereuşite. Este despre speranţă şi destrămare, despre supravieţuire sau eşec. Este despre viaţă.

Ceva totuşi nu mi-a plăcut: afişul spectacolului. Pe bune!

Cam atât am visat, aici se opreşte cronica. Dar viaţa şi teatrul merg mai departe.

Gelu BREBENEL